Scandal la Spitalul Judeţean pe banii fostului patron de la Realitatea TV

BANII VORBESC Un comision de 3 miliarde de lei, oferit de firma lui Sebastian Ghiţă, cea care implementează proiectul de informatizare a Spitalului Judeţean, a creat un adevărat război în interiorul conducerilor care s-au perindat, în ultimii doi ani, în fruntea celei mai mari unităţi medicale din Argeş.  De doi ani de zile, de când Argeşul a fost trecut pe lista celor 17 judeţe alese de Ministerul Sănătăţii pentru implementarea proiectului-pilot „E-Sănătate – Un Serviciu în Beneficiul Cetăţeanului”, scandalurile s-au ţinut lanţ la Spitalul Judeţean. Problema nu este însă proiectul în sine, „E-Sănătate”, ci, mai degrabă, „E-Banii…” – peste 30 de miliarde de lei, bani pe care s-au bătut toate conducerile ce s-au perindat prin fruntea Spitalului Judeţean în ultimii doi ani. De fapt, este vorba de un comision de circa 3 miliarde de lei, pe care îl primeşte managerul desemnat de spital să se ocupe de implementarea proiectului. Licitaţia pentru punerea în practică a proiectului „E – sănătate”, de la calculatoare, la soft-uri, a fost câştigată de firma „Teamnet Internaţional S.A.”, societate ce aparţine fostului patron al postului Realitatea TV, Sebastian Ghiţă.
În fapt, este vorba de o informatizare a sistemului de sănătate, cu toate datele pacienţilor şi ale medicilor. Mai mult, prin implementarea proiectului, pacienţii au posibilitatea să-şi facă programări on-line sau să-şi acceseze datele medicale şi chiar să primească rezultatele analizelor în format electronic.

Neurochirurgul Popescu a renunţat la salariu pentru comision

La începutul anului 2010, când programul a fost demarat, manager de proiect a fost numit doctorul Gabriel Popa, susţinut de Gheorghe Frătoaica, amândoi fiind la conducerea Spitalului Judeţean. Popa nu a apucat să se înfrupte prea mult din uriaşul comision, deoarece, în august 2010, spitalele au trecut în subordinea Consiliilor Judeţene. Cum în Argeş conducerea CJ aparţine PSD, s-a trecut automat şi la schimbarea directorilor de la Spitalul Judeţean. Locul PDL-ştilor a fost luat de neurochirurgul Mihai Popescu, numit director general, şi de Dan Manu, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie.
Pentru că proiectul „E – sănătate” trebuia să continue, manager de proiect, dar şi omul care urma să-şi ia comisionul, a fost numit neurochirurgul Mihai Popescu. Pentru că rolul managerului de proiect era găsirea de fonduri locale – peste 20 de miliarde de lei, bani care, mai apoi, urmau să fie decontaţi de la bugetul Ministerului Sănătăţii, neurochirurgul Popescu i-a cerut directoarei financiare Rodica Beşliu să aprobe ca această sumă să fie luată, pe moment, din bugetul Spitalului Judeţean. Cum comisionul de câteva miliarde ajungea doar în buzunarele doctorului Popescu, iar Rodica Beşliu nu avea acces la „caşcaval”, aceasta a refuzat sistematic să dea bani pentru „E – sănătate”, motivând că altele sunt priorităţile spitalului.
Pentru că la mijloc era vorba de o sumă foarte mare de bani, până la urmă s-a ajuns la un compromis între părţi. Spitalul Judeţean a alocat cele 20 de miliarde de lei necesare lui Mihai Popescu ca să continue proiectul „E – sănătate”, până veneau banii de la Ministerul Sănătăţii, numai că neurochirurgul a fost „rugat” să-şi dea demisia din fruntea Consiliului de Administraţie, funcţie pe care o ocupase imediat după plecarea doctorului Dan Manu. Lucru care s-a şi întâmplat luna trecută. Ca să fie sigur însă că nu va mai avea probleme cu vreun coleg care să atenteze la comisionul său, Mihai Popescu a renunţat şi la salariul pe care îl primea de la spital, preferând să rămână doar manager de proiect şi de…comision, bineînţeles.

Proiectul „E-Sănătate” trebuie să fie finalizat pe 31 decembrie

Despre proiectul „E-Sănătate”, actualul director al Spitalului Judeţean, Sorin Vasilescu, ne-a declarat: „De acest proiect s-a ocupat, încă de la început, doctorul Popescu. Licitaţia a fost făcută când eu nu eram director. Deci, dacă mă întrebaţi de asta, nu vă pot spune nimic, pentru că atunci nu mă aflam la conducerea spitalului. Ce vă pot spune este că aparatura este venită toată şi că s-au instalat soft-urile, pentru că serverul central este la Spitalul Judeţean. Termenul limită este 31 decembrie 2011. Până acum, lucrurile au mers bine, deşi au fost mici întârzieri. Am înţeles că urmează să se mute la Curtea de Argeş, pentru că în proiect sunt cuprinse şi spitalele de la Curtea de Argeş, Câmpulung şi Costeşti”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.