Sărbătorile Argeşului şi Muscelului sunt, prin tradiţie şi intenţia cu care au fost create, un moment special pentru a aduna laolaltă Fii şi Fiicele acestor locuri, de a ne mândri împreună cu ceea ce înseamnă a fi argeşean şi realizările înaintaşilor şi cu felul în care argeşenii ce ne sunt contemporani duc numele judeţului în ţară şi în lume.

 

Acest patriotism local se pare că nu le este pe plac, poate pentru că nu îl înţeleg şi, mai ales, nu îl simt,  parlamentarilor de Argeş. Altfel nu se explică cum de nu au reuşit să ajungă prin circumscripţie nici măcar la aşa o ocazie specială, dat fiind că nici măcar în rest nu se omoară să se întâlnească cu cei ce i-au ales.

Şi nu e vorba de întreaga durată a Sărbătorilor, dar nici măcar la Gala finală, ţinută sâmbătă, în ziua Sfintei Maria, nu au considerat important să fie aproape.

Din cei 17 parlamentari de Argeş, doar trei au fost prezenţi la Gala în care au fost premiate „Personalităţile anului” şi „Tinerii de succes” şi la festivitatea de închidere: senatorii Şerban Valeca şi Constantin Tămagă şi deputatul Gheorghe Marin. Restul au avut, pesemne, trebuie mai importante!

Poate şi alegătorii ar trebui să gândească la fel la următoarele alegeri.

Comments

comments