pasteMai sunt mai puţin de două săptămâni până la Sfânta Sărbătoare a Paştelui şi gospodinele au început deja să îşi facă socotelile pentru cumpărăturile necesare pregătirii mesei tradiţionale. Cum din meniu nu pot lipsi mielul sau iedul, ouăle roşii, pasca şi cozonacul, iar acestea sunt an de an tot mai scumpe, bugetul trebuie gestionat cu grijă. Iată cât va costa masa de Paşte, dacă socotim preţurile la care se vând acum produsele necesare. Preţul mielului de Paşte va fi mai mare anul acesta, din câte au anunţat crescătorii locali. Faptul că Argeşul a fost declarat liber de scrapie şi există perspectiva ca anul acesta să reia exportul către Turcia şi ţările arabe, deci au o alternativă, îi face pe ciobani să ţină la preţ. În viu, un kilogram va costa circa 10-13 lei, iar, în carcasă, preţul ar putea urca chiar şi la 20-25 de lei, spun cei ce au de vânzare miei. O economie importantă se poate face dacă se va cumpăra mielul direct din curte. „Dacă vine clientul şi ia mielul din curte, îl dau cu 12-13 lei în viu şi cu 15 lei, tăiat", declară Ştefan Ioniţă, preşedintele Asociaţiei „Vâlsan 2010”, din Brădet. La o valoare medie de 20 de lei pe kilogram în carcasă, un miel de circa 15 kilograme poate ajunge astfel la 300 de lei, adică 3 milioane de lei vechi.
În afară de miel, ouăle nu trebuie să lipsească de pe masa creştinilor. Deocamdată, un ou se vinde cu preţuri pornind de la 40 de bani, dar ajunge şi la 1 leu si 50 de bani, cel ecologic. Un carton de 30 de bucăţi din cele mai ieftine va costa astfel, minimum 12 lei. Cozonacii, luaţi de-a gata, din supermarket, costă de la 12 lei în sus, iar la patiseriile cu pretenţii aceştia se vând chiar şi cu 40 de lei, în funcţie de umplutură, dar şi de locul de unde cumperi. Cum pentru o masă decentă e nevoie de minimum doi cozonaci, plus o pască, ce se vinde la aproximativ 30 de lei, o familie obişnuită va mai trebui să scoată din buzunar încă  70 de lei. Cozonacul nu merge fără vin, deci cel puţin trei sticle, la un preţ mediu de 10 lei, înseamnă alţi 30 de lei.
Verdeaţa, începând cu ceapa, usturoiul şi pătrunjelul pentru preparate, precum şi legumele crude pentru garnitura la friptura de miel, adunate, mai costă şi ele cel puţin 50 de lei.
La un calcul sumar, o masă decentă de Paşte, nici prea ieftină, dar nici cea mai scumpă, ar putea costa de la 450 de lei în sus. În bani vechi, circa patru milioane şi jumătate, pentru mai puţin de trei zile!    

Comments

comments

DISTRIBUIȚI