Socotit zeu în Panteonul românesc, Sâmedru este patron al iernii pastorale, sărbătorit la 26 octombrie, reprezentând moartea vegetației venirea iernii și a frigului.

A fost asimilat de popor ca Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoditorul de mir și făcătorul de minuni.

Moartea sfântului la sfârșitul lui octombrie a fost înțeleasă în mentalitatea țărănească drept moartea naturii și astfel anul se împarte în două părți simetrice: anotimpul vara (cu miezul timpului la Sf. Ilie – 20 iulie) și iarna (cu miezul timpului la Sâmpetru de iarnă – 16 noiembrie).

Pe lângă faptul că „încuie vara”, Sâmedru desfrunzește codrul și aduce zăpada pe pământ, patronează învoielile făcute cu jumătate de an în urmă la Sângiorz; astfel, depășește cadrul unei mici sărbători de toamnă, devenind un reper agrar și pastoral al anului țărănesc.

Obiceiuri și credințe de Sâmedru

În satele din țara Hațegului, proprietarii de cai tund coamele cailor tretini (până la 3 ani) ca să aibă păr frumos

În ținutul Pădurenilor se obișnuia ca să se facă o cruce pe zidul acareturilor cu un tăciune rămas de la focurile de Sf. Dumitru, împotriva spiritelor rele.

În Bucovina, persoanele care vor semana usturoiul după Samedru vor avea parte anul viitor doar de pagubă.

În regiunea Olteniei, oamenii cred ca doar daca vei respecta toate tradițiile acestei sărbători vei fi într-adevar protejat de necazuri și primejdii.

În unele sate bătrânele cred că-i primejdie să se pieptene pe păr de Sâmedru.

La sărbătoarea lui Sâmedru se credea că morții ieșeau din pământ, din morminte și se făceau moroi, vârcolaci și strigoi

Îarna grea este prevestită la Sâmedru de abundența nucilor și a gutuilor, dar și de numărul mare al hârciogilor;

Cum e ziua de Sâmedru așa va fi toată iarna: de-i vreme aspră, va fi lunga iarna; de va fi vreme bună, toată toamna va fi lungă și frumoasă.

O alta previziune a iernii se realiza de către ciobani: când vor să afle dacă iarna va fi geroasă își aștern cojocul în mijlocul oilor și se uită să vadă ce fel de oaie se va culca pe cojoc: oaia de-i neagră, iarna-i bună, de-i albă, va fi geroasă.

Focul de Sâmedru

In ajunul sarbatorii, in noaptea de 25 octombrie se tine “Focul lui Sâmedru”, moment in care oamenii obișnuiesc să aprindă focuri in curți sau pe dealuri, peste care copiii sar pentru a fi sănătoși iar tinerii ca să se căsătorească.

Femeile mai inaintate in varsta, in special cele din mediul rural, obisnuiesc sa imparta covrigi, nuci, mere, paine, struguri si prune uscate tuturor celor care sar peste foc.

Sâmedru devine astfel o sărbătoare plenară a întregii comunități, având în prim plan, un moment definitoriu – Focul lui Sâmedru – ca un scenariu al morții și renașterii naturii la cumpăna între 25 și 26 octombrie. Caracterul funerar al focului, într-o veghe ritualică specifică, se pare că are rădăcini în timpul arhaic ca un cult al strămoșilor pentru câștigarea bunăvoinței în asigurarea unui an viitor fertil și bogat în recolte.

Acest cult al strămoșilor este concretizat în pomenile de Sâmedru, când se dădeau ofrande de sufletul morților, fiind una dintre sâmbetele morților cand se făceau slujbe la biserică pentru toți morții, se aprindeau „lumini” la morminte și se dădea pomană celor prezenți la ceremonie: colaci, țuică, fructe.

Dincolo de complexitatea și sacralitatea focului Sărbătoarea lui Sâmedru era și o importantă dată în calendarul pastoral, unde era numită și Ziua Soroacelor când activitățile social-economice primeau o finalizare a vechilor înțelegeri, târguri și soroace.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI