La doar doi anişori, Alesia – Georgiana Mocanu din Piteşti suferă de hipoacuzie bilaterală profundă şi întârziere în dezvoltarea limbajului expresiv, adică micuţa nu aude. Deşi este o minune de copil, căruia îi place să socializeze cu alţi micuţi de vârsta ei, boala de care suferă o împiedică să facă acest lucru. Nu există tristeţe mai mare pentru o familie decât să îşi vadă copilul bolnav şi să nu aibă puterea de a face ceva. Este cumplit pentru o mamă care își privește copilul și nu poate să-l învețe primele cuvinte. Este cu atât mai dureros cu cât acest copil poate să devină un copil normal, un copil care ar putea să vorbească și să-și exprime sentimentele nu numai prin gesturi, dar și prin cuvinte.

Pentru ca Alesuţa să se facă bine, să fie un copil normal, are nevoie de o operație de implant cohlear, iar micuţa are nevoie de 2 implanturi. În afară de aceaste operații, Alesia mai are nevoie de foarte multe ore de terapie, terapie cu logoped, terapie cu psiholog. Cu ajutorul acestor terapii, ea poate recupera ce a pierdut până la această vârstă, terapii destul de costisitoare și făcute zilnic depășesc cu mult bugetul familiei micuţei.

„Alesia s-a născut la termen în data de 18.02.2013, fiind sarcină transversă era obligatoriu operația de cezariană. Până la vârsta de 1 an, a evoluat normal, a luat în greutate, gângurea, la 10 luni a început să meargă. La 1 an și 4 luni a răcit și a făcut otită. Timp de 3 luni, la un interval de aproximativ 3 saptamani ne internam în spital cu diverse simptome (febră, vărsături), timp în care am și observat că nu reacționează la zgomote și nu vorbește. Am mers la nenumarați medici, atât la stat cât și la privat, medici ce “ne-au asigurat” că acest copil este perfect sănătos, și că va vorbi în curând. Am primit de fiecare dată tratamente cu antibiotic, tratamente ce au dus la intoxicarea organismului copilului. Nu era de ajuns că aveam o problemă, a intervenit și o a doua care ne-a dus la secția de boli infecțioase unde am ajuns cu Alesuța din cauza erupțiilor de pe piele, vinovat fiind de fiecare dată antibioticul prescris de medici. Mulțumim din suflet dl. Dr. ORL-ist de la Centrul de Diagnostic Pitești, care a consultat-o și ne-a trimis direct la București cu un bilet de internare și îndrumându-ne să nu plecăm de acolo fără un diagnostic clar.

Diagnosticul pus de medicii din Spitalul Marie Curie București a fost OTITĂ SEROASĂ din cauza căreia nu poate auzi, temporar. Această OTITĂ SEROASĂ era netratată de peste 5 luni, otită care îi afectase deja timpanele și putea fi remediată doar printr-o operație cu montare de tuburi Sheperd. După operația de otită seroasă, a urmat programarea pentru audiogramă, în urma căreia Alesuța a primit cumplita veste: NU AUDE.

Ne-am înscris pe lista de așteptare pentru a putea beneficia de primul implant plătit de Casa de Asigurări de Sănătate, dar aceasta nu asigură un buget  suficient de mare pentru  a le asigura tuturor copiilor primul implant. Ca și numar aceste operații se fac aproximativ 25-30 pe an, iar noi, în anul 2015 ne aflăm la numarul 34. Operația trebuie făcută cât mai repede. Cu cât se întârzie efectuarea acesteia, cu atât Alesia pierde teren în fața vieții. Vrem ca Alesuța să fie un copil normal, vrem să o auzim spunând poezii la serbare, să o auzim spunând  ”MAMA”, “TATA”, și  să ne poată povesti cum a fost în prima zi de școală. Cu privire la cel de-al doilea implant ne-am izbit de un zid și mai mare: 25.000 euro.
Și de aici începe lupta noastră. Suntem o familie modestă, cu venituri medii, cu o mamă care este în concediu de creștere copil, cu un tată care este mai tot timpul plecat să câștige un ban, și un băiat, elev în clasa a IV-a. O familie, care, ca mai toate familiile din România, are rată la bancă să le poată oferi copiilor “un acoperiș deasupra capului”.

Nu suntem din cei ce așteaptă să le pice din cer, suntem niste luptători, și întotdeauna ne-a plăcut să ajutăm pe alții nu să așteptăm să fim ajutați. Este neplacută postura în care ne aflăm, dar, pentru copilul nostru, suntem dispuși să facem orice! Suntem constienti ca vom avea mult de munca, multe ore de terapie si logopedie, saptamani, luni sau chiar ani, speram doar sa reusim sa strangem fondurile necesare, sa ii facem aceste implanturi de care are atata nevoie Alesuta! Poate ca 25.000 euro nu este o suma foarte mare, dar stim ca acesti banuti ii vor oferi printesei noastre o sansa la o viata normala. Va multumim ca sunteti alaturi de noi, si va vom tine la curent cu evolutia noastra!!!”, a povestit cu lacrimi în ochi mama Alesiei.

Donaţii:
Cont lei: RO56INGB0000999904034909
Cont euro: RO82INGB0000999904780856
ING BANCA CENTRALA BUCURESTI
Titular: Elena Mocanu

Cont lei: RO87RNCB0628104983160001
BANCA COMERCIALA ROMANA (BCR)
Titular: Mocanu Elena

Comments

comments

DISTRIBUIȚI