În perioada dinaintea Paştelui, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin intermediul structurilor de control de la nivel naţional, a realizat controale oficiale în domeniul producerii, prelucrării, depozitării, transportului şi comercializării peştelui şi produselor din pescuit. Din centralizarea datelor furnizate de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, rezultă că, în intervalul 23 – 29 martie 2015, s-au efectuat  580 controale, fiind acordate 44 avertismente, 54 amenzi în cuantum de 59.640 lei, precum şi 2 Ordonanţe de suspendare a activităţii.

În Argeş, au fost verificate 26 de unităţi şi au fost date amenzi în valoare de 3.800 de lei pentru manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare de origine animală, neîntreţinerea igienică a spaţiilor şi utilajelor, depozitare necorespunzătoare produselor alimentare de origine animală.

Controalele ANSVSA cu tematică specifică Sărbătorilor Pascale vor continua până la data de 12 aprilie 2015.

De asemenea, rugăm cetăţenii să sesizeze orice nereguli constatate în domeniul siguranţei alimentelor, la următorul numărul de telefon  0800-826-787, apelabil gratuit din orice reţea de telefonie.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI