Filarmonica Piteşti organizează vineri, 29 septembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, al doilea concert din această stagiune din seria „Acusticul de Weekend”.

Dacă acum o săptămână publicul a fost încântat de muzica celor de la „Coma” este rândul celor de la „The Mono Jacks” să delecteze publicul cu acelaşi gen muzical: rock alternativ.

The Mono Jacks este una dintre cele mai bune trupe de gen, fiind înfiinţată în 2008 de solistul şi chitaristul Doru Trăscău. Trupa a trecut prin diferite componenţe, la momentul actual fiind alcătuită din Cristian Chiru (bass), Andrei Zamfir (chitarist) şi John Ciurea (toboşar) şi Doru Trăscău. În 2010 apare primul CD, „Low In Stereo” urmat de EP-urile „Fortunes”  în 2011, şi „Gândurile remixed” în 2012, primite cu entuziasm de public. Dintre videoclipuri amintim: „Coman”,  „Gândurile”, „Tablou”, „Drumul” şi „Un sfert de secundă”.

Au o bogată o bogată experiență de live, atât în cluburi, cât și la marile festivaluri: Sziget, Exit Festival, Eurosonic Noorderslag, ARTMania. Cel mai nou single, „Un sfert de secundă”・ se va regăsi pe viitorul album de studio la care trupa lucrează în prezent.

Preţul unui bilet este 25 de lei, la categoria A, respectiv, 20 de lei, la categoria B, cu reduceri pentru elevi, studenţi şi pensionari de 75%, respectiv 50%.

Comments

comments