Restauratorii de la Goleşti, chirurgii obiectelor de patrimoniu

MAGICIENII OPERELOR DE ARTĂ Profesia de restaurator presupune meticulozitate şi pasiune, două calităţi fără de care obiectele vechi, de patrimoniu, deteriorate, mâncate de carii, ciuperci sau rugină, şi-ar pierde valoarea. Restauratorul este şi un fel de vraci, pentru că ia probe, amestecă substanţe chimice, face analize biologice, după care trece la partea de restaurare, unde lucrează cu dexteritatea unui chirurg. Le vedem expuse în muzee, le admirăm şi învăţăm multe prin intermediul lor. Valoarea acestora nu poate fi măsurată în bani şi sunt asemenea unor fiinţe care vin să ne spună poveştile trecutului nostru. Fie că au fost găsite prin pivniţe întunecate, donate sau cumpărate, obiectele de patrimoniu trebuie să treacă prin mâinile restauratorilor pentru a primi, din nou, glas. Fără intervenţia restauratorilor, aceste obiecte valoroase ar rămâne pierdute pentru totdeauna.
Deşi nu beneficiază de faimă şi nu îşi pun numele pe obiectele pe care le refac, restauratorii sunt cei care, practic, resuscitează istoria. Icoane vechi, picturi, ţesături, obiecte din lemn, ceramică, metal, hârtie, tot ceea ce este valoros şi a fost aproape distrus de timp este scos la lumină prin munca titanică şi discretă a unor oameni. Şcoliţi într-un mod aparte, temeinic şi îndelung, aceşti oameni deprind tehinicile restaurării. Nu-şi permit să greşească, pentru că o greşeală ar însemna o pierdere imensă şi nici nu au voie să intervină mai mult decât trebuie.
Muzeul Goleşti are o secţie specială pentru conservare şi restaurare, acolo unde restauratorii lucrează pentru a reface icoane vechi şi deteriorate, picturi sau ţesături valoroase.

Icoană pictată peste o altă icoană

O dată pe an, la Muzeul Goleşti este organizată o expoziţie cu lucrările restaurate pe parcursul unui an. Este, practic, singurul moment când restauratorii spun povestea reînvierii obiectelor la care au lucrat. Malvine Macenco este şeful şecţiei, ea fiind singurul restaurator atestat pentru lemn, pictură şi textile din cadrul Muzeului Goleşti. Malvine Macenco a devenit restaurator cu atestat cu lucrarea „Sfântul Nicolae tronând”, o icoană din secolul al XIX-lea, donată muzeului din Goleşti.
Pe parcursul acestui an, Malvine a lucrat şi la refacerea unor icoane ce se aflau în depozitul muzeului, cele mai multe dintre acestea datând din secolul al XIX-lea.
Una dintre ele este mai specială însă. Se crede că datează din secolul al XVIII-lea, iar atunci când a început procedeul restaurării, Malvine Macenco a găsit, sub primul strat de pictură, o altă imagine, mai veche cu 100 de ani. „Icoana îl reprezenta pe Sfântul Vasile şi era datată din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Când am făcut primele investigaţii asupra stratului de pictură, am descoperit că sub acesta se afla o altă pictură, reprezentând cu totul altceva. Sub imaginea cu Sfântul Vasile se afla o pictură mai veche cu 100 de ani, ce reprezenta Naşterea Domnului”, spune Malvine Macenco.
Restauratoarea spune că, pentru o astfel de lucrare, are nevoie de mai bine de trei luni de muncă, iar procedeul este foarte anevoios, fiind necesar ca absolut toţi paşii unei restaurări să fie respectaţi cu stricteţe. „Nu putem trece peste nicio etapă, deoarece asta ar putea duce la deteriorarea obiectului”, spune restauratoarea. Practic, munca ei este, poate, mai grea decât a artistului care a realizat lucrarea, pentru că este foarte greu să mergi pe urmele celui care a pictat în urmă cu sute de ani.
Una dintre cele mai deteriorate icoane care a fost refăcută de curând este cea care  îl reprezintă pe Ioan Botezătorul, restauratorul muncind la ea mai bine de şase luni. „Această icoană era foarte puternic afectată de trecerea timpului. Pictura era desprinsă, lemnul era afectat de paraziţi şi găurit, efectiv cădeau bucăţi din ea. Icoana a fost restaurată şi este acum expusă”, explică restauratorul. Malvine Macenco a lucrat şi la restaurarea picturii murale de la catedrala „Sfântul Gheorghe”, din centrul Piteştiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.