Articolul publicat miercuri, 11 ianuarie, de universulargesean.ro “Film de groază la Spitalul Judeţean Argeş: viii au stat zile întregi în salon cu morţii” a fost citit de peste 10.500 de persoane şi a adunat în câteva ore sute de comentarii pe reţelele de socializare.

articol

“În ultimele zile, la Spitalul Judeţean Argeş s-a înregistrat o situaţie desprinsă aproape din filmele de groază: în saloane, viii au trebuit să împartă spaţiul, chiar şi zile întregi, cu morţii. Pentru că în ultima săptămână s-au înregistrat 57 de decese numai în spital, iar morga nu a avut capacitatea de a-i prelua pe toţi, iar cea de la Serviciului de Medicină Legală a fost şi ea plină din cauza morţilor suspecte, decedaţii au rămas pe secţie chiar şi 24 de ore… aşa că medicii au fost nevoiţi să se descurce cum au putut. Una dintre soluţii a fost să îi ţină pe decedaţi tot pe saloane, separaţi de cei vii doar prin nişte paravane. Astfel, saloanele secţiilor de cardiologie, boli interne sau reanimare au ţinut loc de morgă”.
Unul dintre cele mai interesante comentarii făcute pe marginea acestui articol a venit din partea lui Matei Varodi, regizor artistic la Teatrul Al. Davila din Piteşti.
Matei Varodi: “Si soacra-mea a stat la Municipal langa o “racitura”, cand am intrat in salon lumanarea era intre ele pe noptiera …va dati seama ce senzatii m-au incercat !!!”, a scris regizorul.

articol2actor

 

Comments

comments