Razie a jandarmilor în Argeș! Dosare penale pentru furt de curent

326 views

În această dimineaţă, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi ai Distribuţie Energie Oltenia, pe raza localităților Merișani și Băiculești. Acţiunea s-a desfăşurat în scopul prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate trei imobile pe raza comunei Merișani care erau branşate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică, fapt pentru care reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au procedat la dezafectarea instalaţiilor improvizate, iar jandarmii au procedat la întocmirea documentelor de constatare conform Codului de Procedură Penală şi prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

”Au fost întocmite trei dosare care au fost înaintate organelor de poliţie în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică şi branşarea ilegală la reţeaua de energie electrică. Aceste acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare, și amintim că în urmă cu trei săptămâni, acest gen de acțiune s-a desfășurat tot în comuna Merișani, unde au fost descoperite mai multe imobile racordate ilegal”, transmite Jandarmeria Argeș.

Comments

comments