Şase parlamentari PSD au depus o inţiativă legislativă la Senat care va permite primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene să facă parte din consiliile de adminsitraţie ale regiilor autonome din jurisdicţia lor. Mai exact, iniţiativa modifică legea 51/2006 referitoare la servicile comunitare de utilitate publică şi prevede înfiinţarea unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară care va cuprinde toate serviciile de utilităţi publice.

Din acestă asociaţie de dezvoltare intercomunitară pot face parte preşedinţii de CJ şi primarii. Proiectul de lege a fost discutat deja în Comisia de Administraţie a Senatului. Proiectul de lege a fost depus de şase deputaţi PSD: Ioan Axente, Dorel Covaci, Gheorghe Fraticiu, Florin Iordache, Marian Neacşu şi Gheorghe Roman. Dacă va fi adoptat de Parlament, proiectul de lege va permite pe viitor prezenţa primarilor şi şefilor de CJ în consiliile de administraţie ale serviciilor de utilitate publică. Senatul este prima Cameră sesizată, proiectul de lege urmând să intre în procedura uzuală, dezbătut de comisii şi adoptat la votul final de către Camera Deputaţilor.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI