„Reprezentanţii Primăriei Oraşului Mioveni au făcut în ultimele 15 luni sesizări către toate instituţiile şi structurile competente ale statului, referitoare la excavările de balasturi, pe raza oraşului Mioveni. Astăzi, 11.09.2013, începând cu orele 7.00, salariaţii SERVICIULUI DE INVESTIGARE A FRAUDELOR din cadrul IPJ ARGEȘ și ai PARCHETULUI ARGEŞ, în urma unei sesizări, fac percheziţii la Primăria Oraşului Mioveni. Sunt verificate construcţii de ape (balastiere), care funcţionează pe raza oraşului Mioveni.

Sper ca instituţiile statului să verifice şi pe cel care cred că a făcut sesizarea şi ca în urma verificărilor cei care au escavat ilegal, să răspundă pentru prejudiciile aduse statului şi să fie obligaţi la refacerea zonei afectate. Cred că aceste documente puteau fi solicitate în mod direct (ca şi în alte cazuri), dar apreciez că există în acelaşi timp şi un interes în a prejudicia imaginea instituţiei pe care o reprezint. Oraşul Mioveni este singurul din ţară recunoscut de Comisia Europeana pentru promovarea principiilor europene în ceea ce priveşte protecţia mediului. Doresc să informez argeşenii şi în special locuitorii oraşului Mioveni că nu sunt probleme de alta natură şi ca vom reveni cu mai multe amănunte”. Vă mulţumesc pentru înţelegere. Primarul Oraşului Mioveni, Ion GEORGESCU

COMUNICAT DE PRESA – Astazi, 11.09.2013, la orele 18.30, Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş – Secţia urmărire penală, împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Argeş si I.J.J.Argeş au incheiat perchezitiile la sediul Primariei orasului Mioveni. Activitatea institutiei nu a fost intrerupta sau perturbata pe durata efectuarii perchezitiilor. Nici un angajat din cadrul institutiei nu a fost chemat la audieri. Primar, Ion Georgescu

Cercetările desfăşurate sunt într-o cauză de o complexitate deosebită

„Vă facem cunoscut că, în continuarea cercetărilor desfăşurate într-o cauză de o complexitate deosebită, în ziua de 11.09.2013, începând cu orele 06:00, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş – Secţia urmărire penală, împreună cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Argeş şi I.P.J. Iaşi, precum şi cu sprijinul direct al trupelor de jandarmi din cadrul I.J.J.Argeş, I.J.J. Iaşi, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, cu suportul logistic al lucrătorilor din cadrul S.R.I. – D.J.I. Argeş, efectuează un număr de 16 percheziţii domiciliare si la sedii administrative, dar şi asupra unor autovehicule, pe raza judeţelor Argeş şi Iaşi. În cauză, se efectuează cercetări faţă de un număr de 17 învinuiţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă şi execuţie, modificarea sau extinderea de lucrări, construcţii şi instalaţii pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul de gospodărire a apelor, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr.241/2005, art. 57 pct. 2 din Legea nr. 85/2003 şi art. 93 din Legea nr. 107/1996. S-a reţinut că, în perioada 2011 – 2013, învinuiţii nu au evidenţiat în actele contabile toate veniturile realizate şi au înregistrat cheltuieli în baza unor operaţiuni fictive, în acest fel sustrăgându-se de la plata către bugetul de stat a unei sume de aproximativ 2.500.000 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. De asemenea, învinuiţii, persoane fizice şi juridice, au efectuat nelegal şi lucrări de exploatare şi valorificare a agregatelor minerale, pe cursul Râului Doamnei din jud. Argeş, fără a avea autorizaţii emise de instituţiile abilitate prin lege. Cercetările continuă, în cursul acestei zile urmând a se definitiva percheziţiile respective, a se efectua audierile învinuiţilor şi, eventual, dispunerea unor măsuri preventive în cauză”. PRIM – PROCUROR, DANIEL FLORIN VIŞAN

 


Comments

comments

DISTRIBUIȚI