Realizările echipei din Buzoeşti, formată din primarul Ion Tănase şi viceprimarul Ion Dulduruc, au şi apărut, la doar un an şi jumătate de când aceştia se află în fruntea administraţiei locale. Una dintre cele mai importante investiţii duse la bun sfârşit anul acesta de administraţia locală o reprezintă reabilitarea tuturor drumurilor comunale prin nivelare şi pietruire, dar şi reabilitarea a două cămine culturale din satele Ioneşti şi Cornăţel.

„În acest moment, toate drumurile comunale au fost pietruite. Astfel că acum drumurile arată impecabil şi se poate circula în condiţii optime, chiar şi pe timp ploios”, ne-a declarat Ion Dulduruc, viceprimarul comunei Buzoeşti. În prezent, se lucrează în satul Podeni pentru schimbarea conductei de apă, o investiţie de o importanţă majoră pentru sănătatea cetăţenilor din zonă, întrucât apa nu mai putea fi folosită în gospodării din cauza impurităţilor de pe conducta ce avea o vechime de peste 40 de ani.
Printre obiectivele importante pentru perioada următoare, viceprimarul Ion Dulduruc doreşte să finalizeze un pod din satul Vulpeşti, zona Pleşeşti şi, totodată, să înceapă lucrările de introducere a reţelei de canalizare în satele Şerboieni, Ioneşti şi Redea. Acest proiect pentru introducerea canalizării se va realiza în colaborare cu operatorul regional din zonă pe apă şi canal, S.C. Apă Canal 2000 S.A., iar, în momentul de faţă, se află în faza de licitaţie. Un alt proiect de mare anvergură ce se află tot în faza de licitaţie şi care va începe în perioada imediat următoare este proiectul pe măsura 125, ce presupune asfaltarea drumurilor agricole.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI