Deşi zvonurile spuneau că oficialii de la Renault vor începe să mute o parte din producţie către noua uzină din Tanger, Maroc, se pare că, până la urmă, aceştia şi-au întors din nou faţa către uzina de la Mioveni. Exporturi de peste 300 de milioane de euro anual şi o producţie suplimentară de peste 30.000 de maşini reprezintă miza pentru care uzina de la Mioveni s-a „luptat” cu cea de la Tanger pentru a atrage în România producţia lui Sandero cu volan pe partea dreaptă.

Deşi dezavantajaţi de infrastructură, până la urmă s-a decis ca producţia modelului în versiunea cu volan pe partea stângă dar şi producţia pentru Marea Britanie, să se realizeze la uzina argeşeană. Dacia Sandero va fi disponibilă la dealerii englezi de anul viitor la un preţ de pornire de 5.995 de lire (circa 7.400 de euro) după ce va intra în showroom-uri la începutul lunii ianuarie şi va fi disponibilă pentru livrare spre finalul aceleiaşi luni. Modelul de bază este dotat cu roţi de 15 ţoli cu jante din oţel, direcţie asistată electric şi bancheta din spate rabatabilă 60/40, însă nu include un radio, ci doar posibilitatea de achiziţionare prin intermediul retailerilor autorizaţi.
Pe lângă volume, o producţie suplimentară la Mioveni va atrage şi o creştere a numărului angajaţilor, astfel încât producţia să se apropie şi mai mult de capacitatea de 350.000 de unităţi, instalată în România.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI