Larissa Lucici, creatoarea de rochii pictate

Nonconformistă şi inventivă, dar mai ales talentată, piteşteanca Larissa Lucici a dorit să realizeze ceva special, ceva care să-i poarte numele, să îmbine pasiunea ei pentru designul vestimentar cu talentul de artist plastic.

Aşa că s-a apucat de ceva inedit: realizarea de rochii şi accesorii-unicat, pictate şi create de mâna ei. Şi pentru a demonstra că este cu adevărat curajoasă, a intrat în această afacere alături de….soacră, creatoarea de modă Stela Lucici. Larissa Lucici realizează rochii de ocazie şi accesorii-unicat, cel mai adesea genţi, special create pentru a fi potrivite fiecărei doamne sau domnişoare care apelează la serviciile ei.

Este o chestiune riscantă, având în vedere cât de dificile pot fi doamnele care vor să îşi facă apariţia la un eveniment purtând ceva cu adevărat unic şi ieşit din comun. „Lucrez în funcţie de clientă, de personalitatea ei, de ceea ce îşi doreşte, dar şi de ceea ce i-ar veni bine, desigur. Toate rochiile sunt unicat. Nu lucrăm în serie şi nimic din ceea ce am făcut până acum nu are o copie. Aşa, doamnele şi domnişoarele care vor cu adevărat o rochie ca nimeni alta, sunt cu adevărat mulţumite”, spune Larissa.
Rochiile pe care le realizează Larissa devin nişte opere de artă plastică, pentru că sunt pictate exact ca nişte tablouri, cu pensula şi culori rezistente la curăţare, special fabricate pentru a fi utilizate pe suport textil.

De la rochii pictate, la prăjituri colorate

Larissei îi plac culorile. Era şi normal, doar acum face parte din familia Lucici, o familie de artişti. Şi pentru că totul este culoare, Larissa a mai dezvoltat un hobby special: prăjiturele colorate, ornate cu figurile personalizate. „Cup-cake”-urile Larissei sunt un adevărat deliciu pentru familie şi prieteni, pe care îi cadoriseşte adesea cu aceste delicatese dulci şi vesele. De ziua lui, socrul Larissei, pictorul Augustin Lucici, a primit o astfel de prăjitură, în loc de tort.  „Figurinele sunt făcute din marţipan, iar deasupra pun creme colorate. Cup-cake-urile mele sunt făcute în funcţie de eveniment, de Crăciun, de Ziua Îndrăgostiţilor, de ziua cuiva drag. E un hobby dulce şi colorat”, spune Larissa.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.