Fundaţia Conservation Carpathia (FCC), o organizaţie nonguvernamentală patronată de prinţul Charles al Marii Britanii şi care funcţionează cu bani proveniţi din donaţii ale străinilor, vrea să cumpere aproximativ 100.000 de hectare de pădure în România, cu scopul de a o proteja de tăierile masive şi exploatarea forestieră, scrie publicaţia scoţiană scotsman.com.
În plus, FCC vrea să creeze în România un adevărat ”rai al urşilor şi lupilor”, una dintre cele mai mari rezervaţii naturale din lume.
Miza FCC este cu atât mai importantă cu cât în pădurile din Carpaţi trăieşte mai bine de jumătate din populaţia de lupi şi lincşi din Europa, dar şi majoritatea urşilor bruni de pe continent, mai scrie publicaţia scoţiană. De altfel, FCC s-a implicat în procesul de salvare a pădurilor încă din 2013, când a început o amplă campanie de eradicare a tăierilor ilegale.
Oficialii fundaţiei au declarat pentru economica.net că deja au cumpărat 16.000 de hectare de pădure, în Leaota, Piatra Craiului şi Iezer Păpuşa, investiţia ridicându-se la 40.000 de euro.
”Banii provin de la fundaţii şi filantropi internaţionali”, au mai spus reprezentanţii FCC, care au precizat că vor continua să achiziţioneze hectare de pădure în România în următorii 10-20 de ani.
Apoi, Fundaţia va transforma întreaga zonă într-un parc naţional care va fi donat statului, în momentul în care va exista un sistem de finanţare şi amenajare cu standarde internaţionale pentru ariile protejte din Romania, potrivit FCC. (sursa: gandul.info)
Cumpărarea pădurilor din Argeş de către Prinţul Charles este cu atât mai bine venită mai ales că judeţul nostru se află în topul zonelor cu defrişări ilegale.
Din raportul Curții de Conturi aflăm că, în perioada 2005-2011, s-au efectuat tăieri ilegale de arbori în volum total de 438.900 mc, din care cel mai mare volum s-a înregistrat în județele: Suceava – 10.213 mc; Maramureș – 9.542 mc; Bacău – 7.751 mc; Gorj – 7.686 mc; Argeș – 6.160 mc; Olt – 4.501 mc.
La capitolul „păduri private”, Curtea de Conturi mai precizează că, în perioada 2005 – 2011, volumul tăierilor ilegale a fost de 194.600 mc, iar cel mai mare jaf s-a înregistrat în județele: Suceava – 16.867 mc; Satu Mare – 13.370 mc; Argeș -13.300 mc; Gorj – 12.010 mc; Harghita – 11.266 mc; Neamț – 10.175 mc; Cluj – 7.646 mc; Maramureș – 6.772 mc. Paguba a fost de circa cinci miliarde de euro.