Într-o perioadă când toată lumea aleargă după bani şi fonduri, încercând să colecteze şi ultimul leuţ disponibil, Primăria Piteşti şi-a făcut socoteala că are de recuperat circa 44 de miliarde de lei vechi, mai exact 4.394.454 RON, din amenzile neachitate de un număr de 1.673 de persoane. Numai că acest lucru nu se va întâmpla prea curând, dat fiind  că respectivii datornici sunt… insolvabili. Adică nu numai că nu şi-au plătit amenzile, dar slabă speranţă să şi le plătească vreodată, pentru că, cel puţin oficial, nu au niciun fel de venit sau bun prin care să poată acoperi sumele în cauză. Unii dintre ei figurează pe lista în cauză de peste 4 ani, iar odată ce se vor împlini 5 ani de la înscrierea respectivei amenzi, datoriile se vor prescrie, iar Primăria se va alege doar cu munca de a fi ţinut contabilitatea lor…. degeaba!

Nicoleta Ilie a strâns amenzi de peste 900 de milioane de lei vechi

Spre exemplu, contribuabilul Chiriţă Cristian Florin ar avea de achitat amenzi în valoare de 416 milioane de lei vechi, iar Mihai Comănescu – 615 milioane, tot lei vechi. Pe aceeaşi listă, din 2012, Ilie Nicoleta  Florina figurează cu o datorie de… 938 de milioane, fiind recordmenă absolută! Pe „răbojul” din 2011 se regăseşte Călin Valentina – cu o datorie de 189 de milioane sau Cozma Justinian – cu 276 de milioane. Din 2010 se remarcă o creanţă de 733 de milioane, apaţinând Mihaelei Brănilă, în timp ce Elena Mircea are de dat la Primărie 523 de milioane. Iancu Ninel figurează cu restanţă de achitat de 603 milioane încă din 2009, Romeo Minculescu are de dat cu 3 milioane mai mult, adică 606, Daniel Dragnea – 321 milioane, iar Ionela Vişineanu – 559 de milioane.
În general, aceste amenzi uriaşe sunt pentru prostituţie, vânzarea de ţigări netimbrate  sau deranjarea liniştii publice. Cum nu au, oficial, serviciu, şi niciun bun care să le poată fi confiscat şi valorificat, şi e greu de crezut că dacă ar avea ceva ar putea valora 1 miliard sau o jumătate de miliard, Primăria nu are nicio putere să recupereze banii rescpectivi. Aşa se face că, an de an, lista insolvabililor se lungeşte, validarea ei fiind apanajul Consiliului Local.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI