Primarul interimar Sorin Apostoliceanu se declară susţinător 100% al proiectului mall-ului din Tudor Vladimirescu

593 views

Primarul interimar Sorin Apostoliceanu se declară susţinător 100% al proiectului mall-ului din Tudor Vladimirescu

Primarul interimar al Piteştiului, Sorin Apostoliceanu, a susţinut, joi, o primă conferinţă de presă în această postură, în care a adus în discuţie mai multe dintre proiectele care se vor derula în oraş.

Printre ele s-a numărat şi construirea noului mall din cartierul Tudor Vladimirescu şi a pasajului care va lega zona de Bulevardul Republicii, pasaj care valorează milioane bune de euro şi pe care firma în cauză s-a oferit să îl construiască pe banii săi, iar apoi să îl doneze apoi oraşului.

Apostoliceanu s-a declarat susţinător al proiectului şi a afirmat că face eforturi pentru a rezolva chestiunile birocratice şi legislative.

“Suntem intersaţi şi sprijinim 100% proiectul mall-ului din Tudor Vladimirescu. Mai ales că este vorba şi despre construirea pasajului care va lega Republicii de Lânăriei, iar firma care s-a oferit să îl construiască pe banii săi şi apoi ni-l va da şi va rămâne al nostru. Deci nu este vorba să îl ţină cei de la mall şi să ne impună condiţii. Ştiţi cât se stă acum la barieră la Prundu, pentru că CFR nu a ajuns încă în secolul nostru… Cât de idioţi am fi să nu acceptăm oferta lor, mai ales căci cu banii pe care i-am cheltui aici am putea face un alt pasaj în altă zonă, cum ar fi Craiovei-Târgu din Vale sau Nord. Este o mare oportunitate pentru cartierul Tudor Vladimirescu, dar şi pentru întregul oraş”, a declarat Apostoliceanu.

Comments

comments