Universul argeșean, locul II la ”Cupa Presei la Tir – 2019”, organizată de Jandarmeria Argeș

Universul argeșean, locul II la ”Cupa Presei la Tir – 2019”, organizată de Jandarmeria Argeș. Pe 3 aprilie 2019 se împlinesc 169 de ani de la semnarea actului prin care domnitorul Grigore Alexandru Ghica a promulgat Legiuirea pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi, document care marchează întemeierea Jandarmeriei Române.

Cu această ocazie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș a pregătit o serie de activități dedicate comunității locale. Printre acestea se numără și activitatea de joi, 28 martie, când jurnaliștii argeșeni au participat la Cupa Presei la Tir, eveniment organizat în Poligonul Budeasa.

Evenimentul a început cu un exercițiu demonstrativ specific detaşamentului mobil de intervenţie, apoi Gheorghe Lupescu, comandantul Jandarmeriei Argeș, le-a lansat jurnaliștilor provocarea de a trage cu pistolul. Fiind o adevărată competiție, concursul s-a încheiat și cu premierea ziariștilor care au tras cel mai bine cu arma, la ceremonie fiind prezenți comandantul Gheorghe Lupescu, dar și prefectul de Argeș, Emilian Dragnea. Competiţia a fost strânsă, diferenţele de punctaj fiind foarte mici. Colega noastră, Iulia Vlad, a obținut locul II.

Iată și jurnaliștii premiați:

Locul I – Gabriela Neacșu – Argeș TV
Locul II – Iulia Vlad – Universul Argeșean
Locul III – Monica Sandu – Curierul Zilei

Locul I – Manole Narcis – Evenimentul muscelean
Locul II – Grigore Răzvan – Muscel TV
Locul III – Hera Eduard – Antena 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.