Scandal monstru în comuna Popeşti! Duminică, părinţii consilierului local PSD, Costel Ciuraru au fost bătuţi cu furca de un cetăţean din localitate, Alexandru Soare. În urma loviturilor primite, bătrânii, în vârstă de 75 de ani, au fost internaţi de urgenţă la Spitalul Judeţean. Deşi este coleg de partid cu primarul din Popeşti, Mircea Barbu, consilierul local îl acuză pe edil că s-ar afla în spatele corecţiei pe care părinţii săi au primit-o de la consăteanul Alexandru Soare. „Trebuie să vă spun că, la Popeşti, suntem 9 consilieri PSD. În urmă cu ceva timp, cinci dintre noi am anunţat că nu-l mai susţinem pe domnul primar, din cauza măgăriilor pe care le-a făcut şi, de atunci, numai probleme avem. Cred că ce s-a întâmplat ieri a fost o răzbunare! Nu se poate ca acest individ să-mi terorizeze familia de atâta timp, mai exact de când am intrat în conflict cu primarul, să am atâtea plângeri depuse la poliţie şi să nu se ia nici o măsură.
Asta deoarece primarul îi cere şefului de post să nu facă nimic, să nu intervină. Inclusiv vecinii sunt îngroziţi de ce s-a întâmplat, dar şi de atitudinea poliţiei care nu face nimic împotriva unui individ care intră peste tine, să te omoare în casă. De această dată, sunt hotărât să merg până în pânzele albe pentru a se face dreptate. Nu pot accepta faptul că, în Popeşti, poţi fi omorât în casa ta cu poliţia de faţă! Nu este prima dată când Alexandru Soare mă agresează pe mine şi familia mea. Duminică, putea să se întâmple o tragedie! Acum puteam să am ambii părinţi morţi. Când a sosit ambulanţa să îi ia pe părinţii mei, agresorul era tot acolo şi ameninţa că ne omoară, iar şeful de post râdea peste drum. Vecinii mi-au spus că, în acea dimineaţă, Soare a băut la cârciumă cu mai mulţi cetăţeni şi că pe acolo a trecut şi domnul primar, care a stat cu ei la masă”, ne-a declarat Costel Ciuraru.
„Omul acesta a înnebunit”
În legătură cu acest scandal, primarul Mircea Barbu ne-a declarat: “Doamne, nu se poate aşa ceva! Cum să mă acuze de aşa ceva!? Nu am nimic cu el. Omul ăsta a înnebunit de tot? Până acum, îşi bătea nevasta şi copii şi îi alunga de acasă! Am auzit şi eu că duminică s-au bătut, că i-au fost bătuţi părinţii şi că el a fugit de acasă. Eu nu am nicio implicare în problema asta. Ştiu că el şi cu încă vreo doi îl tot reclamă pe şeful de post din comună la şefii lui de la Costeşti şi Piteşti. De când pot eu să dau ordine unui poliţist să facă sau să nu facă ceva? Nu am nicio putere în acest sens”.