Cristina Diculescu şi Ştefan Lăzăroiu au luat cu asalt nordul judeţului

Sâmbătă, cu ocazia „Zilelor Câmpulungului”, Organizaţia de Femei a PDL Argeş, condusă de preşedinta Cristina Diculescu, a participat la manifestările oraşului, purtând tricouri inscripţionate cu mesajul: „Mândru că sunt muscelean”. Alături de amazoanele democrat-liberale, Cristina Diculescu, Ana Stan şi Olimpia Doru, s-au aflat şeful Finanţelor, Dorin Falcă, directorul ITM, Ciprian Berevoianu şi candidatul PDL la Primărie, Adrian Popa. Tot cu această ocazie, OFPDL a făcut şi o donaţie în bani Clubului „Lions” Câmpulung în vederea sprijinirii copiilor cu rezultate bune la învăţătură, dar cu posibilităţi materiale reduse. Pentru că, în politică, timpul costă, iar alegerile locale bat la uşă, duminică, echipa Cristinei Diculescu, alături de preşedinta pensionarilor, Dorina Stanciu, s-a mutat pe Colegiul Curtea de Argeş, unde au avut loc alegeri în organizaţiile de femei şi pensionari din comunele Albeştii de Argeş, Valea Danului şi Muşăteşti. Şi pentru că a fost vorba de Curtea de Argeş, de la alegeri nu a lipsit nici Ştefan Lăzăroiu, liderul PDL în zonă şi viitorul candidat la postul de deputat pe acest colegiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.