De când a ieşit primar în comuna Băbana, Bebe Ivan organizează în fiecare an, de „Sfântul Ilie”, o sărbătoare câmpenească, unde oamenii vin să petreacă una dintre cele mai mari sărbători din an.
Cunoscut pentru capriciile sale, Sfântul Ilie nu s-a lăsat nici anul acesta mai prejos şi, în după-amiaza zilei de miercuri, a început o furtună, însoţită de tunete şi fulgere, de ziceai că vine sfârşitul lumii. Surprinzător însă, singurul loc din judeţ unde potopul s-a încadrat într-o simplă ploaie de vară a fost Băbana, aşa că petrecerea de Sfântul Ilie a primarului Bebe Ivan s-a desfăşurat conform programului stabilit.
După ora 20, au început să curgă invitaţii, iar muzica şi grătarele au încins atmosfera la maximum. Cunoscut ca un foarte bun maestru de ceremonii, primarul Bebe Ivan le-a acordat concetăţenilor săi premii şi diplome, în urma unor concursuri inedite: cel mai bun cosaş din comună, cel mai valoros solist de muzică populară sau cel mai longeviv cuplu.Alături de primarul din Băbana s-a aflat întreaga organizaţie a PDL Argeş în frunte cu senatorul Mircea Andrei, prim- vicepreşedintele Gabriel Bratu, secretarul general Florin Frătică, secretarul general adjunct Răzvan Bogdan, reprezentanta organizaţiei de femei, notăriţa Ana Stan, fiică a comunei, şi Bogdan Ivan, omul pe care democrat-liberalii argeşeni îl pregătesc pentru postul de deputat pe acest colegiu. Nelipsit de la petrecere, ca în fiecare an, a fost şi maestrul Florin Călinescu, cel care le-a explicat celor din PDL că, fără un coleg ca Bebe Ivan, partidul ar fi ca bucatele fără sare.
Ana Stan merge pe mâna lui Bogdan Ivan
Un dublu rol la petrecerea câmpenească de la Băbana l-a avut Ana Stan, care, pe lângă faptul că s-a aflat în comuna natală, deci gazdă, a fost şi ghidul lui Bogdan Ivan, pe care l-a recomandat tuturor ca viitor deputat. Motivul pentru care Ana Stan s-a decis să-l sprijine încă de la început pe Bogdan Ivan este unul cât se poate de concludent, în opinia notăriţei: „Este un om tânăr cu iniţiativă şi eu am încredere în el. Dacă nu eram convinsă că este unul dintre cei mai promiţători tineri politicieni din noua generaţie nu l-aş fi sprijinit, mai ales aici, în Băbana, unde oamenii mă cunosc foarte bine şi au încredere în mine. Nu mi-aş fi permis să vin şi să le recomand concetăţenilor mei pe cineva care, mai târziu, să le înşele aşteptările. Tot împreună cu Bogdan intenţionez să reorganizez din temelii organizaţia PDL Băbana”, a concluzionat Ana Stan.