Premierul Cîțu: Singura măsură va fi interdicția de circulație noaptea de la 22.00. Magazinele deschise până la 21.00

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri, că se va aplica interdicția de circulație noaptea, cu o oră mai devreme, de la ora 22, dar că nu este cazul de alte noi restricții. El a afirmat că au fost mai multe propuneri de restricții, printre care închiderea mall-urilor în weekend, dar că nu a acceptat.

„Se prelungește starea de alertă, nu e cazul de noi restricții. Va fi adoptată măsura ca circulația după ora 22.00 să fie restricționată. Restricția aceasta va face diferența, veți vedea. Magazinele vor fi deschise până la 21.00. Au fost propuneri cu mai multe restricții, printre care închiderea mall-urilor în weekend. Propunerea a venit de la specialiști în epidemiologie. Nu am acceptat, nu mergem în direcția asta.

Știu că există mai multe persoane care încearcă să restricționeze, dar eu cred că acum România se descurcă foarte bine. O să avem o lună cu mai multe doze de vaccin.

Nu luăm în calcul niciun lockdown. Și înainte de Crăciun ați fost bombardați cu informații că va fi lockdown în România, nu a fost luat și lucrurile merg foarte bine.

Au fost estimări că vom avea 10.000 de cazuri de infectare în martie, nu suntem acolo. Estimările sunt estimări, nu s-au adeverit”, a spus premierul Cîțu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.