Poliţistul care a inspirat personajul Comisarului Moldovan din filmele lui Sergiu Nicolaescu a fost torţionarul Grupării Arnăuţoiu de la Nucşoara

„Nu trage, dom’ comisar, sunt eu… Lăscărică!” O frază întipărită în memoria tuturor celor ce au văzut faimoasele filme poliţiste ale lui Sergiu Nicolaescu. La fel şi comisarul Miclovan, devenit apoi Moldovan (în al doilea film al seriei), interpretat de binecunoscutul actor şi regizor. Însă, dacă în film personajul este unul pozitiv, un model demn de urmat, în realitate, poliţistul care l-a inspirat pe Sergiu Nicolaescu a fost unul dintre cei mai odioşi criminali ai României postbelice. Pe numele său adevărat Eugen Alimănescu, poliţistul a participat activ la vânătoarea membrilor rezistenţei anticomuniste din munţii Făgăraş, cunoscută drept a grupărilor Arnăuţoilor de la Nucşoara şi Arsenescu de la Topoloveni, dar şi a altor partizani din ţară.

Eugen Alimănescu a fost mai întâi informator, apoi a făcut de Miliţie maior

Eugen Alimănescu a fost angajat în 1945 la Prefectura Poliţiei Capitalei, provenind din mediul interlop al Bucureştiului şi a fost, iniţial, plătit ca informator. În acea vreme, Poliţia se reorganiza şi devenea Miliţia Română, având de luptat contra unor bande pentru care crimele, violurile, tâlhăriile şi furturile erau un mod de viaţă. Autorii erau, de regulă, soldaţi ruşi, dar şi români care le urmau exemplul şi care, îmbrăcaţi în uniforme militare ruseşti, produceau adevărate atrocităţi.
Odată cu „reforma” organelor statului, locul poliţiştilor profesionişti a fost luat de diverse personaje ataşate noului regim comunist. Unul dintre aceştia a fost Eugen Alimănescu, trecut în scurt timp în fruntea unei unităţi speciale numită „Fulger”, compusă din 22 de tineri comunişti, care trebuiau să „stârpească bandiţii şi borfaşii din Capitală şi provincie”, potrivit datelor de arhivă. Brigada lui Alimănescu s-a remarcat repede, la fel şi principiul după care acţiona: infractorii nu mai ajungeau în arest, fiind executaţi pe loc.
Despre Alimănescu se mai scrie şi că „lua oameni din Penitenciarul Văcăreşti, pe care îi împuşca”, metoda sa fiind descrisă şi de scriitorul Traian Tandin în volumul „Cazuri judiciare celebre”: „Eugen Alimănescu a găsit o metodă radicală de a scăpa Bucureştii de infractori. Cum îi prindea, el nu-l mai aresta. Îi împuşca pe loc. După care făcea raport că individul încercase să fugă de sub escortă, că nu se supuse la somaţii, că ripostase cu arma în mână şi aşa mai departe”. Acţiunile „Comisarului de fier”, erau susţinute, se pare, de către ministrul de Interne, Teohari Georgescu şi de Guvern.
La crearea oficială a Miliţiei, în 23 ianuarie 1949, Alimănescu a fost încadrat cu gradul de maior şi funcţia de şef al „Serviciului 4 bande din Direcţia Miliţiei Judiciare”. Din această funcţie a coordonat, între 1945 şi 1951, în mod direct lichidarea unor grupuri de rezistenţă din munţi, precum  Arnăuţoiu (Muscel), Gavrilă (Făgăraş), Arsenescu (Topoloveni). În acţiune a ucis mii de persoane, a torturat şi schingiuit nevinovaţi ce se împotriveau regimului comunist. În acel moment, el avea acceptul conducerii ministerului, care decisese ca toţi cei care făcuseră parte din grupurile de rezistenţă anticomunistă şi care fuseseră condamnaţi la peste 15 ani de închisoare să fie executaţi, în condiţii cât mai discrete. Cel chemat să realizeze execuţiile extrajudiciare a fost tocmai Eugen Alimănescu. Bilanţul „realizărilor” sale a fost unul cumplit.

Alimănescu i-a dat foc unei fete de 17 ani din Nucşoara: „Mi-a ridicat fota în sus şi-a aprins o hârtie şi a vrut să-mi dea şi foc în faţă”

În ce priveşte modul său de acţiune în cazul Arnăuţoiu, acesta este descris exact într-o notă informativă păstrată în arhivele Securităţii: 
„Dos. 11251 FD, vol. 1 Dir. Reg. a Securităţii Poporului Piteşti nr. 116/21967 16 mai 1950 Către Dir. Gen a Securităţii Poporului Tov. Locot. Colonel Petrescu. Semnalăm următoarele: În jurul datei de 22 aprilie 1950, s-a prezentat la serviciul judeţean de Secu Muscel tov. maior de Miliţie Alimănescu, arătând că este trimis special pentru a lucra în problema bandelor, stabilind cu Tov. Şef al serviciului de Securitate să i se dea concursul atunci când va avea nevoie. După aceasta s-au luat măsuri şi s-au întărit posturile de Miliţie Nucşoara, Ţigăneşti şi Pribeni jud. Muscel. (….) În com. Nucşoara, tov. maior Alimănescu i s-a dat de către tov. căpitan Cârnu Ioan multe sugestii asupra modului cum trebuie dusă acţiunea informativă, însă nu a primit, demonstrând că a mai condus asemenea acţiuni şi că în prezent conduce în jud. Vlaşca, Mehedinţi, Tulcea, Suceava etc. A întreprins acţiune asupra unor elemente din regiunea Nucşoara, după informaţii neverificate şi a ajuns la brutalizarea lor şi anume: Lemnaru Vasile, din com. Nucşoara, care era şi informatorul Securităţii; Toma Mălureanu, vicepreşedintele Comitetului Provizoriu al com. Nuc. şi alţii, fără a obţine rezultatele în legătură cu banda. Cei de mai sus au fost traşi la grindă cu funia, legaţi cu mâinile la spate, după care au fost trimişi în munte după bandiţi. Aceştia sunt rude depărtate cu fraţii Arnăuţoiu şi cei din bandă. A fost ridicată fata fugarului Jubleanu Titu, în etate de 17 ani. Aceasta a fost bătută, mai mult i s-a dat foc la partea de jos a corpului, astfel copilul fiind nevoit să spună diferite minciuni, la care a revenit spunând că nu-i adevărat ci a spus numai minciuni de frică. (…..). Acestea din urmă s-au întâmplat în ziua de 7 mai 1950. (….) Colonel de Secu. – M. Nedelcu Locot. maj. de Secu. – N. Ionescu. Dos. I 675, vol. 8  Dată în faţa noastră azi 19 V 1950 S.Lt. Declaraţie – „Subsemnata Matilda T. Jubleanu, născută în anul 1933, luna August ziua 14, declar următoarele: În ziua de 2 Mai 1950 pe la orele 11 noaptea, am fost ridicată de către organele Miliţiei şi dusă la postul de Miliţie Nucşoara. La Postul de Miliţie am fost întrebată dacă ştiu de părinţi mei unde sunt fugiţi. Eu le-am spus că nu ştiu, iar ei atuncea m-au bătut cu bâta. A doua zi am fost luată cu maşina de la postul de miliţie Nucşoara şi dusă la postul de Miliţie Brătieni. La postul de Miliţie Brătieni am fost bătută mai rău şi spânzurată cu mâinile în sus. Totodată declar căci la postul de miliţie Nucşoara mia spus că, dacă nu spun, îmi dă foc, şi tot odată mi-a ridicat fota în sus şi-a aprins o hârtie şi a vrut să-mi dea şi foc în faţă. Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau şi o semnez propriu. Matilda Jubleanu”.

După perioada de glorie, din motive necunoscute, Alimănescu a fost exclus din Partidul Comunist în referatul întocmit menţionându-se fapte cum ar fi uciderea unor persoane nevinovate sau foşti infractori retraşi din activitate, violarea persoanelor cercetate reprezentând şi ea ceva comun «justiţiarului» Alimănescu.
A fost condamnat la închisoare pentru că ar fi delapidat banii destinaţi plăţii infractorilor. În ciuda gravităţii infracţiunii, a trebuit să facă doar doi ani de puşcărie, pe care i-a executat, sub un nume fals, se pare, în lagărul pentru construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră. Nu a făcut însă muncă fizică, ci a fost ascuns într-un birou din lagăr, pentru a fi ferit de furia altor deţinuţi. A murit în 1958, fiind, cel mai probabil, ucis.