150 de sancţiuni contravenţionale au fost  aplicate, în ultimele 24 de ore, de polițiști și polițiști locali, în cadrul acţiunilor de verificare a respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19.
134 de societăți, din peste 120 de locaţii, au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți. Totodată, 293 de autovehicule au fost controlate, iar dintre acestea 97 sunt  mijloace de transport în comun.  De asemenea, cei 250 de polițiști și polițiști locali care s-au aflat la datorie ieri, au verificat, în total, 1.248 de persoane.
Au fost organizate 31 de acțiuni punctuale (din care 28 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.000 de lei, astfel:
-128 de sancțiuni, în valoare de 7.000 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție;
-21 de sancțiuni, în valoare totală de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00);
-o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii izolării/carantinei.
Nu a respectat măsura izolării/carantinei
Poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeştii de Argeş au depistat, în trafic, pe raza localității Albeştii de Argeş, un bărbat de 28 de ani, din localitate, care figura în carantină la domiciliu din data de 10 februarie. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș și C.J.C.C.I. Argeș.
“Reamintim că sancțiunile se aplică de către polițiști doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea obiectivă a fiecărei situații constatate. În contextul actual, polițiștii argeșeni vă recomandă să conștientizați importanţa, pentru întreaga comunitate, a măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecţiei cu Coronavirus. Abordarea constantă a unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, este esenţială pentru a limita riscul de infectare şi transmitere”, transmite IPJ Argeș. (foto ilustrativ)

Comments

comments