EURO… PARLAMENTARI Atunci când merg la bancă să se împrumute, parlamentarii argeşeni aleg euro ca monedă, dovadă că cei mai mulţi dintre ei au credite în bani europeni. Recordul îl deţine senatorul PNL Ionuţ Elie Zisu, care datorează aproape 2 milioane de euro. Potrivit celor mai recente declaraţii, publicate pe site-ul Parlamentului în urmă cu o lună, cel mai îndatorat dintre cei 17 parlamentari de Argeş este senatorul PNL Ionuţ Elie Zisu, care are de înapoiat nu mai puţin de 1.897.000 de euro. Primul dintre cele 7 credite l-a luat în 2004 şi este scadent în 2024: 88.000 de euro de la BRD. خn 2008, a mai contractat trei credite: 38.1000 de euro de la Uncredit, scadent în 2016, şi de două ori câte 8.000 de ei de la Piraeus Bank, pe care trebuie să le plătească până în 2016. 2009 pare a fi anul în care Zisu a trebuit să se îndatoreze cel mai tare: 470.000 de euro, plus încă 1.131.000, tot în euro, de la BRD. Anul acesta Elie Zisu a mai contractat de la o persoană fizică 170.000 de euro, pe care trebuie să îi dea înapoi până în 2020.

Deputatul Radu Vasilică, singurul care a mers pe mâna francului elveţian

Colegul de partid al domnului Zisu, senatorul Iani Popa, are şi el ceva datorii la bănci, dar în niciun caz aşa de mari precum cele ale machedonului! خn 2007, Iani a luat de la Volksbank un împrumut la care mai are de plată, până în 2027, suma de 23.844 de euro, iar în 2011 a mai făcut un credit de 22.900 de lei, pe care trebuie să îl achite integral până la sfârşitul anului.
Tot în euro este împrumutat şi deputatul Andrei Gerea: 52.500 euro – luaţi în 2005, cu scadenţă în 2025, 110.000 euro – luaţi în 2007, scadenţă în 30 de ani şi 7.600 de euro – împrumutaţi în 2008, pentru 5 ani.
Simona Bucura – Oprescu a ales să se împrumute în lei, spre deosebire de colegii săi, care par fani Euro. Ea are o două credite la Raiffesisen: 20.000 RON, scadent în 2014 şi 70.000 RON, luaţi în 2007, cu scadenţă în 2032!
Deputatul PSD Mircea Drăghici are şi el două credite: 30.000 de euro în total, fără termen de returnare, luaţi de la cunoştinţe.
Liberalul Theo Nicolescu are, pe lângă depozite de diverse valori şi conturi în toate monedele cu putinţă, de la lei, dolari, euro şi franci elveţieni la lire sterline şi zloţi polonezi, şi un credit de 35.000 de euro, pe 20 de ani, contractat în 2007.
Deputatul Radu Vasilică pare a fi singurul dintre politicienii noştri care a luat ţeapa numită franci elveţieni. Deşi are depozite, în lei, e adevărat, de 3,1 miliarde lei vechi, el are şi un credit de 50.000 de franci, pe 25 de ani, scadent în 2033. Plus un „mizilic” de 57.600 RON, pe care trebuie să îl achite anul acesta.
Bogdan Nicolescu – Duvăz, deputat PSD, are un credit de 30.000 de euro pe 10 ani, scadent în 2018, iar Cătălin Rădulescu, a trecut în declaraţia de avere o datorie de 900.000 de lei, scadentă în 2014, plus încă una, de 48.000 de lei, scadentă tot anul acesta, luate în favoarea societăţii sale de construcţii, Concordia Con Strade. Colegul său de colegiu, Cătălin Teodorescu, în schimb, e dator în nume propriu 661.089 de lei, la BRD, pentru un împrumut pe 25 de ani, ce trebuie returnat până în 2033!

Comments

comments

DISTRIBUIȚI