Pacienții din Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Piteşti, testaţi pentru infecţii nosocomiale

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat miercuri, 10 august, că absolut toți pacienții nou-internați pe secțiile de Terapie Intensivă vor fi testaţi pentru infecţii nosocomiale.

Ordinul este valabil în 72 de unităţi medicale din ţară, printre ele numărându-se şi pacienţii internaţi la secţia de Terapie iNtensivă a Spitalului de Urgenţă Piteşti.

Ministriul Sănătății,Vlad Voiculescu, a anunțat că, în 72 de spitale care au laborator de micro-biologie, a fost inclus screeningul. Astfel, toți pacienții nou-internați în secțiile de Terapie Intensivă cât și cei care stau mai mult de 7 zile în aceste saloane, dar și bolnavii internați în același salon cu o persoană depisată cu infecții nosocomiale, vor fi supuși unor teste. ”Am extins rețeaua de unități sentinelă de la 12 la 23 de unități la nivel național. Vorbim de unitățile în care se asigură supravegherea infecțiilor nosocomiale, precum septicemii, pneumonii, infecții urinare, infecții consecutive utilizării dispozitivelor medicale și infecții de sinus chirurgical în secțiile cu risc ridicat, precum ATI și chirurgie”, a declarat ministrul.

Astfel, angajați din 114 unități sanitare vor beneficia de cursuri de control al infecțiilor nosocomiale și de utilizare prudentă a antibioticelor. Bugetul Programului – care monitorizează și utilizarea antibioticelor – a fost suplimentat cu 4,6 milioane de lei. Ministrul Sănătății trage un semnal de alarmă în ceea ce privește consumul de antibiotice de către români, care este cu  70% mai mare decât media eurpeană. și care este pus direct în legătură cu infecțiile nosocomiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.