BESTII CU CHIP DE OM Gheorghe Enoiu, Nicolae Preşiţă şi Nicolae Moromete. Aducerea în faţa opiniei publice a lui Ion Ficior, şeful lagărului de la Periprava, şi a lui Alexandru Vişinescu, fost şef al „Închisorii Tăcerii” de la Râmnicu – Sărat, a redeschis discuţiile despre judecarea, cel puţin la nivel moral şi istoric, a celor care mai de temuţi torţionari pe care i-a avut România.

La fel de mulţi şi la fel de sadici au fost însă şi torţionarii comunişti originari din Argeş: Gheorghe Enoiu din Băiculeşti – supranumit „Măcelarul de la Interne” faimosul general Nicolae Pleşiţă din Curtea de Argeş, dar şi unul mai puţin cunoscut, Nicolae Moromete din Valea Iaşului, intrat în memoria deţinuţilor politici sub numele de „Maromet – bestia cu chip de om”. Deşi s-au numărat printre cei mai mari torţionari ai ţării, niciunul dintre cei trei argeşeni nu a fost dus în faţa instanţei, să răspundă pentru crimele comise. Ba, mai mult, după ce au fost trecuţi în rezervă, cei trei criminali au beneficiat de pensii de ordinul zecilor de milioane.

Nicolae Moromete din Valea Iaşului, unul dintre cei mai înfiorători torţionari ai României

Aproape deloc cunoscut până acum, unul dintre cei mai sadici criminali pe care i-a dat Argeşul a fost Nicolae Moromene din satul Ungureni, comuna Valea Iaşului. Intrat în memoria deţinuţilor politici sub numele de „Maromet – bestia cu chip de om” torţionarul din Valea Iaşului, un analfabet, a ajuns din măturător – comandant de penitenciar la Jilava, Caransebeş, Galaţi, Formaţiunea Chilia Veche şi locţiitor de comandant pentru pază şi regim la Văcăreşti.
Nicolae Moromete a fost trecut în rezervă în 1959 cu toate drepturile sociale, beneficiind de o pensie conform gradului de locotenent – colonel al M.A.I. Torţionarul Nicolae Pleşită a beneficiat şi el de astfel de privilegii, având o pensie de 55 de milioane pe lună, bani pe care i-a încasat vreme de 19 ani, adică din 1990, când a fost pensionat, şi până în 2009, când a decedat, la vârsta de 80 de ani. Dintr-o pensie mare s-a înfruptat şi Gheorghe Enoiu, care timp de peste trei decenii a primit de la statul român câte 24 de milioane pe lună, o „recompensă”・pentru munca depusă în mutilarea a sute de deţinuţi politică, printre care şi scriitorul Paul Goma.

Maromet, bestia cu chip de om, avea doar 5 clase primare

În faimosul „Raport Tismăneanu”, pe lista cu cei mai odioşi torţionari se regăseşte şi un alt argeşean, Nicolae Moromete, despre care nu s-a ştiut mai nimic până acum. Caracterizat de cercetătorii ce s-au dedicat studierii acelei tragice perioade a istoriei noastre drept unul dintre cei mai sălbatici şi violenţi comandanţi de penitenciar ai regimului comunist, Nicolae Moromete a intrat în memoria deţinuţilor politici sub numele de „Maromet – bestia cu chip de om”・ Născut pe 13 mai 1912, într-o familie de ţărani săraci din satul Ungureni, comuna Valea Iaşului, Moromete ajunge, după cele cinci clase primare, măturător, apoi om de serviciu la Primăria Bucureşti, unde a lucrat până în 1941, când a fost trimis pe frontul de est.
Deşi avea doar cinci clase, în 1945 Moromete a intrat în Partidul Comunist, iar din 1947 a fost încadrat în diferite poziţii în Ministerul Afacerilor Interne: prim-gardian, comandant de gardă, comandant de penitenciar la Jilava, Caransebeş, Galaţi, Formaţiunea Chilia Veche şi locţiitor de comandant pentru pază şi regim la Văcăreşti, ultimul grad fiind cel de locotenent-colonel.

Cel mai dur comandant al Penitenciarului Jilava

Moromete este descris ca fiind fioros ca aspect, bâlbâit şi incapabil să utilizeze corect limba română. Îi bătea personal pe deţinuţi, chiar şi când erau scoşi la plimbare. Cel mai mult însă îi plăcea să-i treacă pe deţinuţi, dezbrăcaţi, printr-un tunel format de gardieni, care îi loveau cu bâtele în cap, dar avea şi obiceiul să sară pe deţinuţi cu calul.
Despre el, foştii deţinuţi rămaşi în viaţă au avut de spus numai poveşti de-a dreptul înfiorătoare. În 1949, Moromete a fost numit comandant de gardă la Jilava, perioadă în care regimul carceral a devenit unul dintre cele mai severe. Transformarea închisorii într-un iad a fost trasată de către Partidul Comunist, susţinea însuşi Moromete într-un memoriu din 1955. Se pare că i s-a cerut să aplice o „disciplină nemaiîntâlnită” „întrebuinţând orice metode” în numele luptei de clasă, fiind ameninţat că, în caz contrar, va fi închis la rându-i. Iar el a aplicat întocmai „recomandările”・ În toată perioada cât a lucrat în Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Lagărelor de Muncă, Nicolae Moromete s-a remarcat prin comportament violent şi limbaj abject la adresa deţinuţilor şi a subalternilor. Paleta sa de „metode de reeducare” a fost una foarte largă, toate remarcându-se prin bestialitatea lor: bătaia deţinuţilor până la epuizare sau chiar eliminare, privarea de alimente în timp ce mâncarea era aruncată ostentativ la porci, de medicamente şi îngrijire medicală, impunerea unui regim de muncă extrem de sever şi fixarea unor norme de muncă imposibil de îndeplinit, utilizarea la munci grele a deţinuţilor bolnavi, infirmi sau în vârstă.

Un bâlbâit incult, Moromete, torţionarul celor mai mari eroi ai nemului românesc

Nicolae Moromete scotea din celule diferiţi oameni de vază ai neamului românesc şi, cu un sadism ieşit din comun, le ordona gardienilor să-i bată până ce îi năpădea sângele. Alegea militari cu grad superior, cu precădere generali ai Armatei Române care, pe frontul de răsărit, săvârşiseră adevărate minuni de vitejie, dar se împotriviseră regimului comunist.
În perioada 1952-1954, director la penitenciarul din Galaţi, Moromete a continuat exterminarea deţinuţilor politici prin aceleaşi mijloace. Lucrurile au fost sesizate Procuraturii Galaţi printr-o anonimă. Ancheta a demonstrat că regimul de detenţie şi de muncă era insuportabil, fapt ce făcea ca rata mortalităţii să fie extrem de ridicată, zilnic decedând 3-5 deţinuţi. În afară de faptul că mare parte din aşa-zisa mâncare era aruncată la porci, porţiile erau tăiate pentru greşeli imaginare. Deţinuţii munceau, mâncau şi dormeau în frig, umezeală şi mizerie. Cei bolnavi erau practic lăsaţi să moară pentru că nu primeau medicamente şi îngrijire medicală. Ca urmare a investigaţiei, s-a demonstrat cruzimea fără margini şi s-a propus trecerea lui în rezervă.
A fost însă numit comandant al Formaţiunii Chilia Veche, unde erau aduşi din toată ţara deţinuţi în vârstă, peste 70 sau 80 de ani, infirmi, fără o mână, cu proteze la picior, bolnavi… O comisie de medici a constat că o bună parte din deţinuţi erau inapţi de muncă şi totuşi au fost folosiţi la recoltatul stufului, cu norme ridicate şi raţii scăzute. Şirul crimelor şi abuzurilor a continuat la Moromete, iar mulţi deţinuţi preferau sinuciderea. Numărul anormal de decese constatat şi la această colonie de muncă între octombrie 1958 şi ianuarie 1959 a ridicat din nou întrebări despre modul inuman de lucru practicat de torţionarul din Valea Iaşului.
În final, Nicolae Moromete a fost trecut în rezervă, în 1959, cu drept de asigurare socială, dar fără să fi fost judecat pentru crimele şi tratamentele inumane la care şi-a supus victimele. După trecerea în rezervă a fost plasator la un cinematograf din Bucureşti, iar de atunci şi-a pierdut urma.

Gheorghe Enoiu, „€Măcelarul de la Interne”€, obişnuia să bată la tălpi şi la testicule

Temutul anchetator comunist Gheorghe Enoiu, torţionar al Securităţii din perioada anilor ’50, originar din Măniceşti, comuna Băiculeşti, era supranumit „Măcelarul de la Interne”. A murit la 83 de ani, în decembrie 2010, în satul unde s-a născut şi unde şi-a trăit şi ultimii ani de viaţă. Înmormântarea a avut loc într-o discreţie totală, însă vecinii susţin că printre puţinii veniţi să îl conducă pe ultimul drum s-au numărat şi o serie de oficiali de rang înalt, „foşti şi actuali oameni din sistem”. Aşa se explică şi de ce sesizarea penală depusă pe numele său de către Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului din România (IICMER), în 2007, nu a primit nicio reacţie, iar el nu a fost chemat niciodată să dea socoteală. Sesizarea IICMER sintetiza metodele temutului torţionar: ar fi ordonat sau ar fi aplicat, personal, torturi în baza unor vinovăţii inexistente. Despre cruzimea metodelor sale există zeci de mărturii, dintre cele mai şocante. Izolarea si înfometarea, bătaia la tălpi pe capre şi rotisor, bătaia la testicule, bătaia cu sacul de nisip, manejul şi cuierul erau doar câteva dintre metodele sale. Potrivit istoricilor care au cercetat dosarele comunismului, Enoiu a participat la ancheta loturilor Vasile Luca, a „elementelor contrarevoluţionare”, arestate după protestele stârnite în România de revoluţia maghiară din octombrie 1956, precum şi a celor implicaţi în Jaful Băncii de Stat a RPR din iunie 1959. Tot el a contribuit la „lichidarea şi anchetarea” principalelor „bande teroriste” adică a partizanilor din Munţii Făgăraş. Enoiu a fost implicat şi în anchetarea liderului comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, care a fost arestat în 1948 şi executat în aprilie 1954.
În ultimii ani de viaţă, torţionarul era văzut adesea de sătenii din Măniceşti, comuna Băiculeşti, cum făcea, liniştit, plimbări revigorante, în căutare de plante medicinale. Nu o ducea deloc rău, cu o pensie de peste 24 de milioane lunar. „Nu-l prea iubea lumea aici”・ au declarat vecinii la înmormântare, comentând despre faptul că „a fost rău, a fost al dracu” şi că s-a retras la ţară să nu fie găsit de cei pe care i-a bătut. Bătrânii satului ştiau totuşi ce făcuse Enoiu când era anchetator-şef la Miliţie, iar concluzia a fost că „a murit nepedepsit! Dar poate că l-o pedepsi Dumnezeu”.

Pleşiţă a murit la 80 de ani, la Curtea de Argeş, iar timp de 19 ani a primit pensie 55 de milioane pe lună

Enoiu nu a fost însă singurul torţionar securist care a beneficiat de venituri substanţiale, pensii extravagante, sfidătoare faţă de cei care au suferit în perioada comunistă şi, mai ales, de linişte şi de un anumit fel de „protecţie” din partea regimurilor actuale. Culmea, Enoiu mergea frecvent să se întâlnească, la Curtea de Argeş şi să depene amintiri din tinereţe cu Nicolae Pleşiţă, fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii din perioada 1980-1984. Pleşiţă a murit, la vârsta de 80 de ani, la Curtea de Argeş, în localitatea sa natală, unde se retrăsese după 1990.
Fostul general de Securitate Nicolae Pleşiţă, cunoscut torţionar al PCR, a făcut parte din Direcţia Generală a Securităţii Poporului (DGSP), Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român. Iar în 1948 a ajuns în Securitate, unde a avansat constant în grad. În 1958 a primit „Steaua Republicii Populare Române”, ca răsplată pentru activitatea de luptă contra grupurilor de rezistenţă românească, organizate în munţi.
În 1975 a ajuns secretar general în Ministerul de Interne, apoi adjunct al ministrului şi apoi prim-adjunct, iar în august ’77 a condus reprimarea celor ce au luat parte la greva minerilor din Valea Jiului. A fost şi comandant al Şcolii de ofiţeri de Securitate de la Băneasa. Chiar el a recunoscut, în numeroase interviuri date după 1989, că a avut legături directe cu Carlos, faimosul terorist implicat în atentate şi trafic de armament. Însă, la fel ca şi camarazii săi din Argeş, Nicole Moromete şi Gheorghe Eonoiu, nici Pleşiţă nu a plătit pentru acţiunile sale criminale, fiind lăsat la vatră liniştit, unde timp de 19 ani a primit 55 de milioane de lei pensie lunar.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI