Gara din Piteşti, ce datează din vremea lui Carol I, este istorie!

De două zile se lucrează la demolarea ei, astfel încât până la sfârşitul săptămânii din vechea clădire nu va mai rămâne decât un morman de moloz. Ea va fi înlocuită  de o nouă gară, ultramodernă, care este deja pe jumătate ridicată. Trebuie spus că această gară veche de 140 de ani era singurul exemplu păstrat din seria de clădiri construite în 1872 de consorțiul prusac al antreprenorului Bethel Henry Strousberg. Gara a fost inaugurată la 13 septembrie 1872, odată cu deschiderea oficială a liniei Pitești – București.  
Noua gară va costa 11,3 milioane de euro iar lucrările ar trebui terminate în maxim un an de acum înainte. Lucrările vor dura, în total, doi ani şi două luni. Sursa de finanţare este asigurată de Comisia Europeană, cu fonduri nerambursabile în proporţie de 69,25% şi de către Guvernul României, cu fonduri de la bugetul de stat, în proporţie de 30,75%. Contractul a fost atribuit, prin licitaţie deschisă internaţională, asocierii de firme SC Unicon SA- Leonard Wiess RO SRL, lider fiind SC Unicon SA. Proiectul noii Gări Sud include scări rulante, extinderea clădirii Gării peste căile de tren, precum şi crearea de noi locuri de muncă. Se estimează că noua construcţie va crea aproximativ 100 de noi locuri de muncă. Este vorba despre o nouă clădire cu demisol, parter şi două etaje, construită pe 1.035 de metri pătraţi. Edificiul va avea o suprafaţă desfăşurată de 3.481 de metri pătraţi şi va fi ridicat deasupra liniilor de cale ferată.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI