PERFORMANŢĂ Ana Maria Wetzl (sora jurnalistului Mădălin Popa), a câştigat prestigiosul premiu „CCCC James Berlin pentru Disertaţie Impresionantă”, lucrarea ei fiind cea mai bună, dintre sutele trimise, de profesori de engleză din toată America! La 35 de ani, Ana Maria Wetzl (fostă Popa) a câştigat prestigiosul premiu, unul dintre cele mai importante din S.U.A., acordate profesorilor de limba engleză. Ana Maria fiind şi prima câştigătoare care provine din Europa în cei 20 de ani de când se acordă acest premiu important. „Premiul confirmă faptul că cercetarea pe care o fac este importantă nu doar pentru mine, ci şi pentru colegii mei. E puţin intimidant să îl primesc, pentru că, într-un fel, mă obligă să continuu să produc lucrări de calitate.”, ne-a declarat Ana Maria. Stabilită în oraşul Youngstown, statul Ohio, piteşteanca şi-a luat anul trecut doctoratul în filozofie la prestigioasa Indiana University of Pennsylvania.
Pentru Ana Maria, adaptarea la noua viaţă de peste Ocean nu a fost o problemă: „Sunt în America de zece ani. Mi-a fost destul de uşor să mă adaptez pentru că ştiam deja limba. Am lucrat câteva luni într-un supermarket şi asta m-a ajutat să înţeleg mai bine societatea de aici. După un an, m-am înscris la Masterat şi asta mi-a deschis foarte multe uşi”. Trebuie spus că Ana Maria Wetzl predă de câţiva ani la o altă universitate importantă din America. Este vorba de Youngstown State University, fondată în 1908 şi care are peste 15.000 de studenţi. În 2006, Ana Maria Wetzl a publicat şi o carte la Youngstown State University. Este vorba de volumul „English as a foreign language in Romania”. „Sunt la Youngstown State University din 2004, când am intrat în programul de Masterat şi mi s-a oferit o bursă pentru a preda, în schimbul taxelor şcolare. Îmi place să lucrez cu studenţii americani, pentru că am rolul de mentor şi colaborator, şi nu „despot”. Studenţii au mai mult curaj să îşi exprime opiniile personale şi lucrările lor sunt adesea foarte interesante şi originale”, ne-a dezvăluit Ana Maria.
Sunt extrem de interesante şi comparaţiile pe care Ana Maria le face între sistemul universitar românesc şi cel american: „Când eram studentă în România, profesorii erau interesaţi mai mult de memorizare şi foarte puţini preferau un dialog deschis cu studenţii (dar, bineînţeles, erau şi profesori care făceau excepţie de la regulă, cum ar fi profesoara Rujan de la Universitatea din Piteşti sau profesoara Apşan, de la Liceul „Zinca Golescu”). În universităţile din State, memorizarea e mai puţin importantă şi studenţii sunt încurajaţi să gândească original, să pună întrebări, să colaboreze cu profesorii şi colegii, să identifice şi să rezolve problemele pe care le observă în comunitatea lor”. Conference on College Composition and Communication, forul care i-a acordat piteştencei noastre importantul premiu, este o organizaţie naţională profesională ce face parte din Consiliul Naţional al Profesorilor de Engleză. A fost fondată în 1949 şi are peste 7.000 de membri, fiind şi cea mai mare organizaţie din lume din domeniul cercetării şi predării. Ana Maria şi-a cunoscut actualul soţ – Christopher Wetzl – în 1999, pe vremea când acesta lucra pentru Peace Corps şi făcea un stagiu de pregătire la Piteşti, alături de alţi aproape 60 de voluntari americani.