O înmormântare în Piteşti a ajuns la 50 de milioane

MOARTEA, LA FEL DE SCUMPĂ CA ŞI VIAŢA În zilele noastre, nu doar viaţa este scumpă, ci şi moartea. O analiză a tarifelor practicate în Piteşti arată că, pentru a duce mortul la groapă, te costă cel puţin 50 de milioane de lei vechi, asta dacă alegi ce este mai ieftin pe piaţă. Primul pas pe care îl face orice creştin atunci când are un deces în familie este să-i asigure mortului cele necesare pentru ca acesta să fie bine primit în Lumea Celor Drepţi. Cum firmele de pompe funebre şi-au adaptat preţurile la realităţile de zi cu zi, tot mai mulţi apelează la ele, convinşi fiind că tot atât ar plăti dacă ar alerga prin magazine după cele necesare. Pentru a nu pierde din „clienţi”, firmele de servicii funebre din Piteşti şi-au aliniat şi ele tarifele, aşa că la oricare dintre acestea ai merge, nu duci mortul la groapă fără cel puţin 15 milioane de lei vechi. Odată scăpat de grija coşciugului, spălat, îmbălsămat, transport etc., se trece la etapa a doua: angajarea unui preot şi a unui diacon. În vreme ce un preot îţi ia 5 milioane de lei vechi „ca popa”, diaconul zice şi el „bogdabroste” pentru 1,5 milioane. Următoarea oprire este la cimitir, unde, încă de la poartă, scoţi din buzunar 4 milioane de lei, taxă de înmormântare. Asta în cazul în care mortul s-a îngrijit din timp, cumpărându-şi din vreme un loc de veci. Dacă nu a făcut asta, pentru a ţi se oferi un loc de veci, în orice cimitir din Piteşti plăteşti pe puţin 10 milioane de lei, iar în funcţie de „opţiuni” se mai percepe, în plus, încă o taxă. După cum ne-a declarat administratorul de la cimitirul „Sfântul Gheorghe”, pentru înhumarea direct în pământ, tariful este de 179 de lei noi, înhumare într-un cavou gol este de 171 de lei, iar la criptă – 164 de lei. Cum toate „se sparg în capul mortului”, administraţia cimitirelor mai percepe şi o taxă de deshumare a locului pe care ţi l-a oferit, tariful fiind la fel ca la înhumare. Şi, pentru ca totul să meargă ca „uns”, trebuie să stai de vorbă şi cu groparii, ale căror tarife sunt cuprinse între 1 şi 1,5 milioane de lei vechi. Cercul nu se închide aici, deoarece prin cimitir mai bântuie şi femeile care se ocupă cu tămâiatul şi aprinsul candelei de pe mormânt. Cum nimeni nu îşi permite să lase mortul netămâiat şi fără lumină la căpătâi, mai plăteşte şi pentru acest serviciu 500 de lei. Totul se termină odată cu pomana, unde alte milioane „îndoliate” – minimum 10 – pleacă pe meniu. În concluzie, scapi „viu şi nevătămat” şi cu mortul îngropat, în cel mai fericit caz, cu 50 de milioane de lei vechi. Asta doar dacă alegi ce este mai ieftin pe piaţă, deoarece tarifele cresc simţitor dacă nu accepţi ce ţi se oferă şi pui condiţii, precum un loc mai „privilegiat” în cimitir, un coşciug din lemn special sau dacă, în loc de un preot, aduci 5.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.