SUFLET DE PĂRINTE… În loc să o ia acasă, unde ar fi putut creşte alături de surioara sa mai mare, o familie din Piteşti a ales să îşi lase fetiţa oarbă în grija statului, celor doi „părinţi” fiindu-le ruşine cu ea că s-a născut fără vedere. Se spune că nici animalele nu îşi abandonează puii şi că instinctul de mamă este mai puternic decât orice altceva, mai ales că poate face o femeie să mute munţii din loc. Sărăcia, indiferenţa, lipsa de cultură sau prostia sunt de multe ori cauzele pentru care unii îşi abandonează copiii. Alteori însă, micuţii sunt părăsiţi din motive inimaginabile, chiar inumane, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul unei fetiţe din Piteşti (Maria P.), venite pe lume în urmă cu câteva luni, care a fost abandonată în spital pentru că s-a născut oarbă.Despre această poveste dramatică, Gabriela Receanu, asistent social la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, locul unde fetiţa oarbă a fost abandonată de părinţi după ce s-a născut, ne-a declarat: „Respectiva familie este din Piteşti şi nu se punea problema de lipsuri materiale sub nicio formă, iar acasă mai aveau un copil. Aşa cum creştea cea mare, ar fi putut creşte şi ea în familie! Dar mândria tatălui a fost mai puternică, acesta refuzând să-şi ţină acasă copilul fără vedere! Noi am încercat din răsputeri să îi facem să se răzgândească, dar nu am reuşit. Mămica ar fi vrut să o ia acasă, se vedea că nu vrea să o lase, dar probabil de frica bărbatului nu a făcut nimic. El a insistat enorm să scape de copil, deşi acesta nu era motiv să o îndepărteze. Nu am avut ce face şi, la cererea lor, a trebuit să cerem grad de handicap şi instituţionalizarea. Până la urmă, împreună cu cei de la Protecţia Copilului, i-am găsit un loc într-o instituţie unde să fie îngrijită cum trebuie, la Centrul „Sfântul Andrei”! Şi, dacă nu mă înşel, pe mamă am zărit-o prin oraş, însărcinată din nou!”.
„Micuţa e atât de frumoasă, cum nu vă puteţi imagina! Nu am mai văzut vreodată o frumuseţe ca a ei”
Micuţa ce nu va cunoaşte niciodată lumina zilei sau culoarea cerului, a avut parte, în ultimele luni, în loc de căldura ocrotitoare a mamei, care să îi ghideze paşii, doar de personalul de la centru. Oricât ar fi de dedicate îngrijirii copiilor loviţi de soartă, asistentele şi personalul angajat nu pot însă înlocui atmosfera unei familii.
În loc să fie alături de surioara sa, Maria îşi petrece zilele alături de ceilalţi copii, cu toţii cu afecţiuni extrem de grave sau în stadiu terminal, care îşi aşteaptă sfârşitul la centru.
Probabil cuprinsă de oarece remuşcări, familia o vizitează, totuşi, pe micuţă, din când în când, dar nu vor să o ia acasă, din motive doar de ei ştiute. „Vin să o vadă destul de des, la 3 săptămâni sau o lună. Cel mai des vine mama, dar au venit şi bunicii, curioşi să o cunoască. Micuţa e atât de frumoasă, cum nu vă puteţi imagina! Nu am mai văzut vreodată o frumuseţe ca a ei. Din păcate însă, cea mică nu vede absolut deloc. Am încercat să vedem dacă reacţionează la ceva, dar nu sunt şanse! Şi medicii au spus că nu au ce să îi facă. Noi o iubim şi o îngrijim aşa cum trebuie, dar nu putem face mai mult. Deşi părinţii par că sunt preocupaţi de soarta ei, nu vor să o ia de tot! Spun că e vorba de motive economice, dar nu cred”, ne-a povestit şi Mariana Mândreanu, directoarea Centrului „Sfântul Andrei”.
