
Francezii şi-au creionat lista de transferuri pentru pauza de vară, iar pe ea apar şi două nume din Liga 1. Septupla campioană a „Hexagonului” e decisă să-i fure Stelei două vedete, piteşteanul Cristi Tănase şi Ciprian Tătăruşanu aflîndu-se în atenţia francezilor. OL e la un pas să se despartă de trei jucători importanţi din cadrul echipei, iar în ultima lună presa locală i-a anunţat ca înlocuitori pe cei doi jucători ai „roş-albaştrilor”. De altfel, mai multe ziare din Hexagon au reiterat zilele trecute dorinţa lui Lyon de a îl transfera pe piteştean, în atenţia clubului de mai mult timp.
„Decarul” Stelei a fost urmărit de mai multe luni şi e văzut drept un mare talent şi o variantă foarte ieftină pentru a-l înlocui pe Michel Bastos. Brazilianul e dorit insistent de Galatasaray, care e gata să ofere 12 milioane de euro pentru un transfer. Patronul Stelei refuză însă un transfer, pentru că ar trebui să împartă cele 3 milioane de euro pe care le cere cu FC Argeş.
Tănase si-a inceput cariera la juniori la FC Argeș Pitești, iar în vara anului 2003 (la 15 ani) a fost promovat la echipa mare care activa în Liga I. În sezonul 2005/2006 a jucat, fiind împrumutat, jumătate de sezon la CS Dacia Mioveni. Pe 6 august 2009, Tănase a semnat un contract pentru 5 ani cu clubul Steaua București, acesta plătind pentru el 1,8 milioane de euro. Argeș Pitești va urma să primească și 50% dintr-un eventual transfer pe care îl va efectua Steaua București.
Jucătorul a debutat la națională pe 19 noiembrie 2008, în partida amicală contra Georgiei, câştigată de România cu 2-1.