SFÂRŞITUL UNEI LUMI Petruţa Florea nu este primul, dar cu siguranţă este ultimul pălărier din judeţ care mai confecţionează şi recondiţionează pălării. Nu câştigă mare lucru, dar spune că se luptă să nu dispară această tradiţie, iar confecţionarea pălăriilor să devină o meserie fără viitor. De-a lungul istoriei sale, pălăria a fost un indicator al statutului social, dar şi un simbol al schimbării. În ultima vreme însă, surprinzător, pălăriile au intrat într-un con de umbră, iar modistele ori pălărierii sunt deja pe cale de dispariţie.
În Argeş, după ce cunoscutul Măgeanu din Câmpulung a trecut în lumea celor drepţi, iar familia sa a decis că nu mai merită să ţină în picioare atelierul, doamna Petruţa Florea din Piteşti a rămas singura modistă din judeţ. Sunt 44 de ani de când lucrează în domeniu şi este decisă să facă tot ce îi stă în putere ca să continue tradiţia. Chiar dacă mare parte din clientelă a dispărut, iar tineretul a pierdut gustul eleganţei pe care o dă acest vechi accesoriu, încă mai speră că argeşencele vor reînvăţa să poarte pălării. Pentru cele care îşi doresc acest lucru, dar nu ştiu cum să o facă, are mii de sfaturi şi idei şi toată deschiderea de a le ajuta. Până atunci, e bucuroasă să lucreze pentru cele câteva doamne care încă mai vin să îi comande pălării noi sau să le retuşeze pe unele ce le sunt dragi şi la care nu vor să renunţe. Printre ele, doamna profesoară Tămagă, soţia senatorului Constantin Tămagă, şi doamna Pendiuc, soţia primarului Piteştiului.
Pe doamna Petruţa am găsit-o la măsuţa sa din Casa de Modă de la Mobilux din Piteşti, unde croieşte zilnic noi şi noi modele, unele doar pentru plăcerea proprie de a crea un lucru frumos. „Am iubit tare mult meseria asta şi tare îmi este necaz că acum femeile nu mai ştiu să poarte un lucru elegant, o pălărie frumoasă. Mai ales că încep să se poarte din nou, sunt la modă, toate vedetele vin cu aşa ceva. Acum încerc să fac un turban frumos, cum am văzut la una dintre vedetele de la televizor. Nu mai ştiu cine – Andreea Marin sau Răduleasca – a apărut de curând cu un fel de capă, prinsă pe lateral. Acum vreo două săptămâni, dacă aţi văzut, Andreea a venit din Turcia un turban foarte, foarte frumos. Dacă ar apărea câteva fete care să reimpună moda, cum e şi în cazul coafurilor, sunt convinsă că ar prinde din nou şi la Piteşti. Acum însă, mai sunt foarte puţine doamne care poartă pălării prin oraş. Nu se compară cu ce era odată! Şi e chiar păcat, mai ales că sunt tot felul de modele care se pretează la diverse ocazii, de la mirese la evenimente elegante sau chiar pe stradă.
Fiicele mele au fost studente în Târgu – Mureş şi s-au stabilit acolo. De câte ori am fost la ele, încă de prin ’94, am văzut toate doamnele din oraş cu pălării, elegante, la prima oră a dimineţii. Nici nu concep să iasă cu capul descoperit la biserică sau în alte ocazii! Sunt cu mult mai înainte şi e păcat, mai ales acum, când sunt atâtea posibilităţi. Mai ales că, în timp, s-au mai schimbat şi mentalităţile. Nu mai e ca altădată, când tinerii se mai amuzau de cei mai în vârstă, ce purtau pălării”, spune cu tristeţe ultima modistă a Argeşului.
Lucrează pălării-unicat pentru nunţi, înmormântări sau petreceri cu stil
Chiar dacă numără pe degete comenzile, Petruţa nu face niciodată rabat de la calitate, iar experienţa, cunoştinţele şi imaginaţia sunt atuuri ce o recomandă. Din mâinile sale ies adevărate bijuterii, ce aşteaptă doar persoana potrivită ca să fie puse în valoare. „Zilele astea lucrez pentru o mireasă, care îşi va lua voalul de pe cap şi vrea să îşi pună apoi o pălărie şi mai am o altă comandă pentru o doamnă care vrea ceva sobru pentru când va purta doliu. Tot acum mai lucrez la un fel de capă, albastră, cu voal negru, pentru ţinuta în care îşi va înmormânta mama, când se va întâmpla nefericitul eveniment. I-o va pune pe cap, cu voalul pe faţă. L-a vrut cu albastru pentru că aşa o îmbracă. Iar aceasta, de dantelă verde, este o pălărie florentină, cu boruri largi. Mi-a comandat-o o doamnă mai în vârstă, care merge la o nuntă sau o cununie, nu ştiu exact, în Dubai, unde locuieşte fiica sa. Şi pleacă deja de aici cu pălăria! Iniţial o făcusem cu un bor mai mare, mai larg, dar apoi am decis să o mai reducem. Florentina poate fi şi din dantelă, şi din voal, la dorinţa clientei. Poate fi şi din fetru, care se pune la pardesiu sau la un palton elegant, iarna. Oricum, toate sunt unicat, pentru fiecare clientă în parte”, ne-a mai explicat doamna Petruţa.
O pălărie pe comandă costă între 30 şi 120 de lei
În ciuda frumuseţii şi calităţii pălăriilor ce îi ies din mână, a dragostei cu care creează fiecare piesă, cu care aranjează fiecare pliu sau fiecare accesoriu, costurile unei astfel de piese nu sunt nicidecum mari. „Manopera la o pălărie nu e foarte mare. Ca preţ total, pleacă de la 30 de lei, în general. E mai scumpă, cam 120 de lei, o astfel de florentină din dantelă. Mare parte din preţ reprezintă materialul folosit, în funcţie de calitatea fetrului, a dantelei sau voalului”, spune modista.
Cât despre impresia anumitor persoane că nu li se potriveşte purtatul pălăriilor, Petruţa Florea ţine să le contrazică. „Majoritatea pălăriilor care se vând acum sunt aduse de-a gata, şi nu încadrează aşa cum trebuie. Pălăria trebuie să fie purtată pe frunte, şi să stea fix, nu pe vârful capului sau pe spate. Eu însă, fiindcă le fac pentru fiecare clientă în parte, le croiesc pe măsură. Pot face orice: în 44 de ani de experienţă am învăţat să lucrez absolut toate modelele. Tot ce vedeţi aici, pe raft sau în poze, e făcut de mine! Nu există persoane cărora să nu le stea bine. Totul este să ştii să o potriveşti la forma feţei, să alegi modelul care te avantajează cel mai bine. Mai întâi se face calota, apoi se apretează mulajul, se lasă la uscat de pe o zi pe alta, iar apoi se fac de mână borurile, în funcţie de ce fel de pălărie vrea clienta: că vrea florentină, că vrea canotieră, că vrea joben, cu borul asimetric sau într-o parte… Sau că vrea o pălărie sport, o tocă elegantă… Trebuie să te uiţi însă dacă persoana e scundă, dacă e înaltă, dacă are forma feţei rotundă sau mai ascuţită, dacă e minionă sau mai plinuţă. Fiecăreia i se potriveşte altceva! Voi lucra cât de mult voi mai putea! Cât vor mai exista, una – două doamne care să îşi mai dorească pălării. Am forţat nota şi până acum, mi-am făcut propria firmă ca să pot rezista, dar e greu să plăteşti chirie, să achiţi o mulţime de costuri, când nu sunt comenzi. Mă adaptez şi eu la sezon, şi iarna lucrez căciuli şi haine de blană, şi încerc să mai rezist cât voi mai putea! Mi-ar fi greu să renunţ la meserie, după atâţia ani!”.
