În perioada 17-24 ianuarie, Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, în colaborare cu Serviciul Public Judeţean Salvamont Argeş şi SDIS 73 Savoia-Franţa, organizează cursul “Comandament/management pentru intervenţia la avalanşă” în Munţii Făgăraş, Refugiul Salvamont “Cota 2000 Transfăgărăşan” în judeţul Argeş.

Cursurile, practice şi teoretice, vor fi susţinute de către cpt. Fabian Desmartin, comandantul salvatorilor montani savoiarzi, lt. Jeanlou Eberhart, consilierul tehnic şi plt. adj. Jordy Mege, responsabilul cu pregătirea unităţilor canine de salvare şi intervenţie în avalanşe ale  Serviciului de salvare montană din Savoia.

Cursul este  structurat pe trei  module:

1.      Organizarea şi intervenţia la avalanşă, managementul resurselor şi al riscului intervenţiei, proceduri medicale pentru transportul victimelor către unităţile medicale specializate;

2.      Evaluarea echipajelor canine de intervenţie la avalanşă în vederea admiterii în Stagiul National de Brevetare al Unităţilor Canine de Intervenţie la Avalanşă, din februarie 2016;

3.      Tehnici de escalada in gheaţă, salvarea  şi evacuarea alpiniştilor accidentaţi în cascade de gheaţă.

La această acţiune, din partea serviciilor publice salvamont din România, vor participa circa 60 de salvatori montani şi opt echipaje canine, această acţiune de specializare fiind una dintre acela mai ample organizate în ţara noastră cu specialişti din ţările cu mare tradiţie în salvarea montană din Europa.

Cursul, organizat ca rezultat al colaborării de peste 20 de ani dintre județul Argeș si departamentul Savoia din Franța, face parte din programul de schimburi de experienţă şi perfecţionare profesională internaţională a salvamontiştilor din Arges. Extinderea la nivel național a acestei colaborări se face prin Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, care,  ca si structurile de salvare montana din Franța, este  membră a Comitetului Internaţional de Salvare Alpină (CISA-IKAR) şi a Federaţiei Internaţionale a Patrulelor de Schi (FIPS), principalele organisme ce reglementează această activitate la nivel mondial.

Comments

comments