VEŞNICIA S-A NĂSCUT LA SAT Atât de mare a fost pasiunea unui argeşean pentru istorie, încât a petrecut 12 ani studiind documente din arhivele naţionale şi mai toată viaţa învăţând istorie. A locuit întotdeauna la ţară, aşa că a avut de îngrijit şi o gospodărie cu de toate, plus că  crescut nu mai puţin de şapte fete. Pe lângă toate acestea, a mers şi la serviciu şi a avut timp să scrie şi peste 33 de cărţi despre locurile, oamenii şi legendele locului său natal. Teodor Dina nu a făcut studii înalte de specialitate, însă a învăţat singur şi a avut grijă să-şi îndrume şi urmaşii în direcţia respectului pentru trecutul lor şi pentru tradiţie. Este mucalit, modest, deschis la minte, are o familie frumoasă şi numeroasă şi o soţie care întotdeauna i-a fost alături. Deşi toată viaţa a lucrat în cadrul Uzinei Dacia, ca simplu muncitor, Teodor Dina a reuşit să-şi facă binecunoscută localitatea. Lucrările sale sunt citate în tezele de doctorat ale unor oameni cu mulţi ani de carte, iar cărţile lui de legende locale încântă cititorul, reamintindu-i de vremea poveştilor spuse la gura sobei.
Pe Teodor Dina l-am cunoscut la el acasă, unde ne-a primit cu căldura şi ospitalitatea omului crescut la ţară. Alături de el a stat tot timpul soţia lui şi, din când în când, îi vedeai că se ţineau de mână, cu afecţiune. Soţii Dina au şapte fete, toate la casa lor, şi opt nepoţi. Au o gospodărie de care se îngrijesc cu dragoste, au probleme despre care preferă să nu vorbească şi au parte de respectul oamenilor din sat, pentru că întotdeauna au ştiut să trăiască frumos.
Amândoi muncesc mult şi nu se plâng niciodată de asta, pentru că munca este sfântă. „Lucram la Dacia, în ture, 12 cu 24, şi aveam timp şi pentru alte lucruri. A fost greu într-o vreme, între ‘80 şi ’89, când nu se mai găsea nimic şi pâinea se dădea pe cartelă, iar noi aveam familie mare”, spune Teodor Dina.
Soţia lui ne serveşte cu o plăcintă făcută în casă. Aşa s-a obişnuit, să-şi primească oaspeţii frumos şi să-i vadă că se bucură de ceva făcut de mâna ei.

A vrut să-şi cunoască strămoşii

Teodor Dina este un om care vrea să afle totul despre locurile unde s-a născut. Iniţial, a dorit să realizeze un arbore genealogic al familiei Dina, a dorit să afle cine i-au fost înaintaşii. Aşa a început totul, cu dorinţa de a-şi cunoaşte străbunii. „Iniţial, am dorit să fac o genealogie a neamului meu, Dina, pentru că şi eu aveam şapte copii şi voiam să le las lor această moştenire, a cunoaşterii rădăcinilor de unde îşi trag viaţa. Nu am ştiut de unde să încep, aşa că l-am întrebat pe preotul Branişte, care a slujit la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Piteşti, de unde ar trebui să încep cercetarea pentru a descoperi cine mi-au fost strămoşii. El mi-a spus să caut în arhiva de la Primărie, dar aceasta fusese deja mutată la Piteşti. Am găsit în sala Arhivei oameni care munceau la monografii, profesori şi oameni cu studii înalte. Am studiat câteva luni de zile, în timpul liber. Mergeam la Piteşti special pentru asta, şi apoi şi la Bucureşti. La Bucureşti, când mergeam, stăteam câte o săptămână. Căutam în arhive de la 7 dimineaţa până la 9 seara”, spune omul.

„Am crescut cu tablourile lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul deasupra patului”

În vreme ce vorbim cu familia Dina, una dintre fiicele lor intră pe poartă. Roxana Dorobanţu Dina locuieşte în apropiere şi a ajuns director la şcoala din Ţiţeşti. „Noi am crescut cu tablourile domnitorilor Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul deasupra patului, aşa de mult i-a plăcut tatălui meu istoria”, spune Roxana, iar tatăl ei începe să ne spună povestea tablourilor.
„Le-am adus acasă cu mulţi ani în urmă şi pentru că erau semnate de pictorul Costin Petrescu. Pe copii am vrut să-i învăţ să respecte istoria şi, în cei 12 ani cât am tot mers la Arhivele Naţionale de la Bucureşti, îi mai luam cu mine să le arăt diverse locuri cu importanţă istorică din Capitală”, spune Teodor Dina.
Practic, toată viaţa lui a citit istorie, a scotocit prin biblioteci şi arhive, a transcris din chirilică sute de pagini de documente, unele greu de descifrat – fiind scrise de mână – iar acum, la Arhivele din Piteşti, există un fond care îi poartă numele – „Dina”.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI