Caracteristica săptămânii: A revenit şi Mercur în mers direct, anul acesta am scăpt, încă suntem buimăciţi de avalanşa de energii care pe unii i-a buimăcit, pe alţii i-a răvăşit, iar pe alţii poate i-a readus la realitate. Sper ca fiecare să fi învăţat ceva din cea petrecut în acest octombrie bulversant, să-şi asume condiţia, să se ridice şi să-şi continue DRUMUL…

Scorpion – pentru aceşti naivi rămâne cadrul general despre care vorbesc de câteva săptămâni, doar că peisajul astral este îmbogăţit de o serie de aspectecare să îi ajute. Faptul că eclipsa parţială de Soare a închis un ciclu de 19 ani pe Casa lucrurilor ascunse, a problemelor ocultate şi a duşmanilor neştiuţi, i-a făcut pe aceşti nativi să reacţioneze în consecinţă sau au fost în ipostaze în care au trebuit să răspundă pentru fapte comise cu mulţi ani în urmă dar abia zilele acestea descoperite. Începe un nou ciclu, de ei depinde cum vor rezolva provocările şi ce soluţii vor găsi, altele decât cele folosite până în prezent şi mă refer acum la Scorpionii maturi şi cei aflaţi în prag de pensie. Ceea ce a adus această eclipsă este dovada, dacă mai era nevoie, că nimic nu este szabil, statitc, că totul este în mişcare şi se înscrie pe un anumit palier al destinului. Pentru cei tineri, în special pentru cei care lucrează în structurile de stat cu rol de coerciţie, de aplicare a legii şi de respectarea acesteia, eclipsa semnifică un boom profesional extraordinar, singura condiţie care se pune este să respecte în continuare drumul pe care l-au ales dar mai ales să respecte Omul, că este poliţist, că este judecător, că este avocat, că este în serviciul anti-fraudă, că se ocupă de aplicarea legii la diverse niveluri şi în diverse instituţii. Au o comunicare excelentă, magnetică, impresionantă ceea ce îi impune că buni oratori deşi lor nu le place să vorbească dar atunci când o fac, o fac din convingere şi mai puţin din interes. Trigonul în semne de Foc de luni, 27 octombrie îi favorizează pe cei care activează în domenii de foc – tribunale, instituţii militare sau econimico-financiare, funcţii de conducere deoarece Uranus susţinut de Luna în trecere prin Casa banilor proveniţi din muncă proprie le poate aduce satisfacţii de ordin financiar. Avantajaţi Scorpionii tineri, mai ales bărbaţii, Doamnelor le sugerez să-şi tempereze elanul mai ales dacă este vorba despre parteneriate cu străinătatea deoarece conflictul cu o persoană mai vârstnică, declanşat pe 28 octombrie se va finaliza pe 29 octombrie cu pierderea aproape în totalitate a prerogativelor în cadrul firmei sau a instituţiei la cârma căreia se află, iar pe 1 noiembri fac ca viţica aceea care mai dă şi cu piciorul în oala cu lapte şi o răstoarnă şi fac ţăndări şi relaţia în care se află. Nu-mi doresc decât să fie mai ponderate, mai rezervate şi mai atente la ce fac şi la ce spun. Atât. În schimb, pe 30 şi 31 octombrie Scorpionilor aflaţi la anaghie, care dau cu subsemnatul pe la diverse alte instituţii, le sugerez să nu încerce să şunteze sau să omită ceva din declaraţii pentru că vor avea surpiza ca cei care îi anchetează să le spună la minut şi la secundă ce au făcut de 20 de ani încoace. Pentru mulţi dintre ei se închid uşile puterii şi recluziunea va fi un moment propice pentru a se gândi la acţiunile lor şi la ce vor face în viitor. Ca sănătate aş vrea să fie atenţi problemele cu colonul, şi femeile şi bărbaţii.

Săgetător – Ca şi nativii Balanţă, nativii Săgetător sunt pe o curbă ascendentă, li se deschid drumurile, se limpezesc apele, răsar oportunităţile, toate revin într-o topică a binecuvântării pe care credeau că au uitat-o dar care nu i-a uitat pe ei. Să fie atenţi pentru că toate acestea îi obosesc, teama de a nu rata anumite oportunităţi – profesionale sau de afaceri, îi epuizează în asemenea măsură încât îi va obliga să îşi amintească şi să se reobişnuiască cu ideea că lucrul bine făcut este cel planificat, organizat, analizat şi direcţionat ca lumea şi nu cel heirupist cu satisfacţii de moment care însă poate lovi acolo unde se aşteaptă mai puţin, sănătatea şi buzunaru pentru că din grabă, din pripă se greşeşte cel mai uşor. Şi pentru ei ziua de luni, 27 octombrie este o zi bună, mai ales pentru femei deoarece prezenţa lor, aparent insignifiantă, duce la o impresie excelentă. Impresionează prin felul cum vorbesc, prin modestie, prin ştiinţa a ceea ce au de făcut, segementul acela care îl au în primire că este copil, mamă sau familie. Chiar dacă disputa cu vreun coleg sau subaltern mai tânăr pare să degenereze, găseşte în sine puterea de a depăşi momentul şi de a demonta piesă cu piesă mecanismul momentului, ajungând la adevărata problemă din spatele cuvântului rău intenţionat – invidia, incapacitatea unora de a accepta realitatea, reaua voinţă şi reaua intenţie. Ziua de 28 octombrie aduce satisfacţii de ordin financiar de pe urma unor mici investiţii să le spunem, care vin să le dea siguranţa că pot face şi altceva decât ceea ce le cerea familia sau un anumit context social să o facă, adică să se descurce cu propriile puteri. Ca un corolar, cuplul Soare –Venus din Scorpion le aduce propuneri de a se implica în noi proiecte şi o vor face fără să stea prea mult pe gânduri pentru că simt că trebuie să o facă, pentru că lasă intuiţia să le fie ghid în labirintul de relaţii în care se mişcă. 29 octombrie este benefică Săgetătorilor care lucrează la drum pe relaţia cu străinătatea sau a celor care învaţă în străinătate. Posibil o slujbă part time să bată la uşă, posibil o promovare prin reorganizarea serviciilor oferite de firma la care lucrează sau pur şi simplu studenţi ori elevi fiind, vor fi remarcaţi pentru ingeniozitate şi originalitate. Avantajaţi de această dată cei care lucrează în cercetare sau sunt pasionaţi de ştiinţele de graniţă, ştiinţele viitorului. 29, 30 şi 31 octombrie sunt zile excelente pentru Săgetătorii care lucrează în domeniul creaţiei artisticei că sunt stilişti, creatori de bijuterii, că sunt modele, că sunt hair-stilişti sau make-up artişti, actori sau scenografi, pictori sau sculptori, ebenişti, muzeografi sau anticari, au câteva zile în care îşi pot demonstra talentul. Financiar, unii Săgetători nu şi-au revenit dar asta nu înseamnă că nu au bani ci că aleargă să-şi achite dările şi datoriile ca să constate mai apoi că le bate vântul prin buzunare. Revin de asemenea, cu atenţionarea făcută şi săptămâna trecută, să aibă grijă la alimentaţie.

Capricorn – Şi Capricornii cred că şi-au învăţat lecţia de viaţă, mă refer la cei maturi, pe care elipsa i-a prins între două ape fără putinţa de a se agăţa de vreun colac de salvare. Lecţiile lor ţin de deciziile luate şi acţiunile din ultimii 19 ani ale căror consecinţe, iată, i-a ajuns din urmă şi i-a pus pe foarte mulţi în situaţii jenante, în situaţii irevocabile din care nu au cum să mai dea înapoi. Împinşi de val trebuie să-şi urmeze drumul, trebuie să analizeze de ce au pierdut poziţia socială avută sau funcţia la care au ţinut atât, de ce au refuzat sfaturile atunci când se impuneau, de ce s-au crezut stăpânii lumii într-un moment deloc prielnic. Chiar dacă disonanţa dintre Saturn şi Jupiter nu îi slăbeşte şi îi obligă la reevaluări şi la plăţi, la propriu, Uranus vine să mai calmeze apele, vine cu soluţii din partea familiei, în special a partenerilor de viaţă şi ar fi bine să le accepte, să lase încăpăţânarea deoparte. 27 octombrie aduce o şansă, mică e drept, de a pune pe masă dovezile care să îi disculpe sau soluţiile care să le menajeze nervii ori să îi repună în funcţiile păe care le-au deţinut până nu demult. Să nu jubileze, să nu se bucure, să nu plătească poliţe pentru că răul încă nu a trecut. Pot jubila abia după 20 noiembrie încolo. Miercuri, pe 29 octombrie se confirmă aspecte care ţin de o ancheta, se limpezesc circumstanţele în care aceasta a avut loc, moment numai bun să-şi mai tragă şi ei sufletul. Conjuncţia Soare – Venus îl susţine pe Marte, şi aş spune că au scăpat ca prin urechile acului de o intervenţie chirurgicală sau, dacă privesc susţinerea pe care o aduce Kiron, vor afla rezultatele unei biopsii de care lor le-a fost teamă şi care vine să infirme un diagnostic dur ori că intervenţia chirurgicală pe care au suportat-o în urmă cu câteva săptămâni a fost una de succes. De asemenea, poate fi vorba despre o reparaţie morală reprezentată de o sentinţă prin care o sumă de bani le este returnată de către instituţia în care au lucrat ori că celor care au fost promovaţi recent în funcţie au primit şi confirmarea, validarea oficială pentru asta. Pe 30 octombrie vor da dovadă de înţelepciune şi se vor constitui în confidenţii de taină a mai tinerilor lor colegi sau chiar şefi cee ce le va dezveli o altă latură a personalităţii lor, aceea de consilier pe probleme personale şi aici vorbesc despre acei Capricorni care activeză în domenii de dezvoltare personală – psihologi, psihiatri, profesori, pedagogi, educatori ş.a. Ziua de 31 octombrie este menită să limpezească multe lucruri şi să reaşeze chiar şi numai dacă vremelnic ambasadele în conflicte aparent iremediabile, cu soluţii de înaltă clasă chiar şi pentru Capriocrni. Chiar şi pe ei îi va uimi capacitatea lor de a înţelege anumite aspecte, obscure sau ocultate din spatele unor situaţii de aşa numită criză. Sfîrşitul de săptămână chiar dacă va fi unul mai liniştit continuă să fie umbrit de întâmplările ultimelor săptămâni. Să mănânce nu doar să mediteze altfel metabolismul lor o va lua razna.

Vărsător – chiar dacă continuă să aibă probleme financiare, sunt nativii care au învăţat pe pielea lor ce înseamnă să nu ştii să-şi administezi bugetul, au cunoscut perioade în care nu ştiau ce să facă cu banii, acum sunt în perioada în care aleargă după ei şi cred că de astă dată au învăţat, cu prisosinţă, că trebuie să pui nişte bani albi pentru zile negre deoparte. O corecţie pe care le-a aplicat-o tandemul Uranus – Pluto, noroc că nu uită alţii de ei. De exemplu, cuplul Soare – Venus susţinut de Neptun trece prin Casa drumurilor lungi şi a studiilor de durată aşa că multe din noroacele lor se petrec la drum, drumuri lungi cum spuneam aşa că să nu fie comozi şi să plece dacă este nevoie pentru că se conturează o colaborare cu şanse de trai îndelungat. Poate fi vorba şi despre Vărsătorii care studiază la universităţi din străinătate şi care acum îşi pot demonstra originalitatea. Poate fi vorba şi despre un proces de la care nu aşteptau nimic bun dar care să îi aducă în impostaza de câştigători, de beneficari ai unor bonităţi cu iz de moştenire indirectă sau de repunere în drepturi. Problema este cum vor ştii ei să profite de această ipostază. Pe 27 octombrie, pot primi veşti legate de locul de muncă, o propunere pe care nu au luat-o niciodată în calcul pentru că nu îi interesa, dar modul în care le va fi prezentată acum le va stârni curiozitatea şi se pot pomeni că tot bagajul de vise privind cariera ia un alt drum, de multe ori diamentral opus celor propuse. De asemenea, au şansa propunerii unor mici contracte, slujbe temporare care însă să le bage în buzunar bani serioşi. Pe 28 octombrie, cu aplomb şi cu tupeu, îşi vor prezenta ideile într-un cadru academic stârnind uimire dar şi simpatie datorită modului în care ştiu să-şi prezinte opinia, argumentaţia împletindu-se armonios cu un simţ al umorului care le permite să întindă coarda mai mult decât ar fi făcut-o alţii. 29 octombrie îi poate aduce în ipostaza de creatori, materializând originalitatea ideilor într-un proiect care şi pe ei îi va uimi, nu atât pentru admiraţia care au provocat-o cât mulţumindu-şi lor pentru viteza de reacţia cu care au acţionat, salvând aparenţele, şi care promite să le bage sume frumuşele de bani în buzunar. Nu ar trebui să ne mire nimic pentru că aceştia sunt Vărsătorii. Pe 30 octombrie să fie atenţi că disputa cu o femeie – mamă, soră, iubită, protectoare, le cam taie aripile şi îi obligă să devină realişti, să nu mai viseze cai verzi pe pereţi ci să aprecieze realitatea obisctivă. Această trezire la realitate se datorează în mare parte lui Pluto care tensionează conjuncţia Mercur – Nodul Nord formată pe axă financiară, obligându-i să conştientizeze că nimic nu este fix, că lucrurile se mişcă într-un anumit ritm şi dacă nu vor fi atenţi la modul cum îşi gândesc acţiunile viitoare pot pierde tot ce au câştigat ca notorietate până acuma. 31 octombrie şi 1 noiembrie însă sunt zile în care îşi vor demonstra harul de vizionari. Atenţie la problemele cardiace!!

Peşti – ei bine, pentru aceşti nativi lucrurile se complică şi mai mult faţă de ultimele săptămâni. Sfatul meu este să nu intre în panică, să-şi asculte instinctul şi să lase lucrurile să curgă. Odată cu intrarea lui Marte în Capricorn se vor simţi mai puternici, vor avea mai multă energie şi îi va face să acţioneze în consecinţă. Să fie atenţi cum îşi dozează energia pentru că trigonul în semne de Foc îi pârjoleşte secătuindu-i şi se vor pomeni că nu mai au nicio reacţie. Foarte bine susţinută totuşi Casa muncii şi cred că norocul lor în această săptămâna de asta se leagă, dar să le luăm pe rând. Pe 27 octombrie, au forţa să se angajeze în proiecte de anvergură dacă li se cere, mai ales femeile, proiecte care implică în mare parte creativitatea ştiut fiind că sensibilitatea lor este direct proporţională cu încrederea care li se acordă şi cu cadrul în care evoluează. Este posibil, de asemenea, să li se aprobe un împrumut – bancă, CAR, pentru achiziţiile de care au nevoie, sau să li se mărească salariul, de această dată direct proporţional cu realizările lor. 28 octombrie îi poate surpinde pe unii nativi Peşti pe drumuri. Fie sunt în delegaţie, fie în concediu, fie întâmplător ajung unde nici nu se gândesc dar unde totul pare să lucreze în favoarea lor, de la plăcerea de a călătorii la cea de întreprinzător, fie vor deveni fericiţii posesori ai unui contract, la drum, bineînţeles, vizând uzufructul viager al unui unchi sau mătuşi care musai vor să se dea în îngrijirea lor. Pentru Peştii care învaţă, ziua poate fi bogată în FB-uri şi laude din partea dascălilor. Pe 29 octombrie, destui de mulţi Peşti se vor gândi serios la condiţia lor socială, în ghilimele spus, şi să nu vă mire dacă veţi auzi că îşi strâng lucrurile, îşi fac bocceluţa şi decid să emigreze în cel mai elegant mod, spun elegant ca să dau o notă de coloratură unui gest cu aspect de disperare pentru că ei nu înţeleg că cel mai mare rău şi-l fac singuri, prin depedneţele pe care şi le crează, prin stringurile, legăturile pe care nu ştiu ori nu pot să le taie la vreme şi atunci se pomenesc că se sufocă şi nu au altă cale de scăpare decât fuga. Dar fuga de realitate poate deveni un viciu iremediabil. Altor Peşti, Marte le vine în ajutor şi le oferă trambulina de pe care să se arunce cu capul înainte, de această dată în sensul bun al cuvântului, şi să dea dovadă că sunt buni menegeri financiari şi se pomenesc uite aşa, cât ai bate din palme, că sunt apreciaţi. Nu i-aş sfătui să accepte funcţii de conducere acum ci să aştepte să se liniştească apele, adică să treacă alegerile. 31 octombrie ar putea fi pentru ei o zi a bucuriei, a jubilării, a atingerii unui standard financiar – banii vin pe cele mai ciudate căi, care să le permită să nu le mai fie teamă de nimic. Totuşi să-şi plece ochii la cei pe care îi au în subordine, să nu le ignore nevoiele pentru că având grijă de aceştia îşi sprijină propriile ingerinţe. Doamnelor, pericol de avor spontan!!

Berbec – Apropierea lui Saturn de finish-ul marşului prin Scorpion, pare să-i fi lăsat fără suflu pe aceşti nativi, dar nu este aşa. Berbecii sunt acum mai stăpâni pe ei, mai copţi şi mai înţelepţi, lucruri de care aveau nevoie de altfel pentru a-şi struni întrucâtva impetuozitatea năvalnică. Încă de la începutul săptămânii, prin relaţia cu conjuncţia Soare – Venus din Scorpion sunt stăpâni pe situaţie şi aş spune că este vizat sectorul decizional şi al carierei. Gândesc mai limpede, mai rapid şi pragmatic, lucruri noi pentru năbădăiosul Berbec, dar de când aşteptau ei asta. Aş spune să facă tot posibilul şi să fructifice perioada 27 – 31 octombrie, la maxim, să finalizeze lucruri care trenează de ceva timp şi să semneze contracte care le pot aduce stabilitatea financiară pentru o perioadă lungă de timp. Pe de altă parte, conjuncţia Nod Nord cu Mercur este susţinută pe axă partenerială de către Jupiter din Casa speculaţiilor financiare dar şi a iubirii, mai ales că Luna Neagră e depărtează cu paşi repezi. Totuşi ea încă mai poate lovi într-o ultimă tentativă şi să-i provoace pe Berbeci fie pe parte sentimentală, fie să încerce varii experiemente care ţin de sporturile extreme, să zicem, şi să scape din vedere un amănunt care le poate crea probleme. De asemenea, cretivitatea stimulată de acelaşi Jupiter, de astă dată susţinut de Uranus din Berbec, le poate aduce idei extraordinare şi dacă se întâmplă acest luru să se grăbească să le pună pe hârtie, dacă trebuie să ceară sfatul cuiva mai în vârstă, însă aş prefera să le spun să se bazeze pe intuiţia lor pentru că fie din neştiinţă, fie din neîncredere sau din invidie, niciunul din colegii mai în vârstă nu se va înghesui să îi ajute. Tensiunea dintre conjuncţia liniei destinului în tranzit – Mercur cu Pluto, sugerează că încă nu s-au încheiat transformările de care au nevoie din punct de vedere partenerial, că încă ar putea să mai existe convulsii şi neînţelegeri cu partenerii de viaţă cu iubita/ul sau cu cei de afaceri, dar trebuie să înţeleagă că şi cel mai strălucitor cristal este, înainte de a fi ceea ce vedem noi, o alăturare de nisip şi varii alte minerale ajunse într-un creuzet în care energiile lor se combină într-o anumită proporţie, apoi este suflat, modelat, cizelat, ascultat şi şlefuit, tot aşa trebuie să se consolideze sau să se construiască şi relaţiile lor. Posibil ca joi sau vineri, pe 30 şi 31 octombrie să fie numiţi în diverse funcţii, să primească alte însărcinări şi aceasta să le aducă şi un plus de bani în buzunar, dar şi prestigiul pe care îl doresc. Totuşi pentru Berbecii vârstnici nu este un moment tocmai potrivit pentru investiţii, aş prefera să aştepte până se armonizează relaţia Jupiter – Saturn, din păcate acest lucru nu se va petrece decât undeva pe la începutul lunii ianuarie. Ca sănătate par că revin durerile de cap dar cred că este vorba, mai de grabă de răceala care me atinge pe toţi.

Taur – Săptămâna aceasta le-aş sugera acestor nativi să fie atenţi la ce se petrece în casă, la relaţia cu partenerul de viaţă şi cu copii şi să nu dea prilej de certuri sau tensiuni aiurea. În schimb, luni, 27 octombrie, trigonul în semne de Foc, care va dura câteva ore, între Luna, Uranus şi Jupiter le poate aduce beneficii nesperate din punct de vedere social, un aspect care implică nu doar mediul în care trăiesc, prietenii şi susţinătorii ci şi familia. Poate fi vorba şi despre o convocare la un birou notarial unde să afle că au moştenit ceva, poate fi vorba despre finalizarea unor acte legate de o moştenire sau de achiziţia unui bun imobil – teren sau apartament, acte după care aşteaptă de ceva timp. Implicarea conjuncţiei Nod Nord – Mercur poate arăta componenta creativitate în sfera financiară şi atunci vorbim despre un moment excelent în ceea ce priveşte propriile conturi, mai ales dacă se pune problema afacerilor proprii. Putem vorbi, de asemenea, despre o reuşită a unor tineri aflaţi la studiu, în sensul găsirii unei case cu chirie, a unei slujbe plătite cu ora sau întâlnirea cu o persoană care a făcut să le ticăie inima ceva mai tare. Pe 28 octombrie, le-aş spune celor tineri, să se aştepte la chemarea la un interviu, la propunerea unui loc de muncă în cazul că nu au unul şi sunt în căutare de serviciu sau la schimbarea unui loc de muncă cu ceva mai bun, repet avantajaţi sunt cei tineri. Atenţie, există şi o doză de iluzie care ar putea dilua bucuria în momentul în care vor constata că s-au angajat la ceva ce nu sunt siguri că vor putea face. Dar vor putea, care este menirea Lunii Negre în acel moment decât să îi facă să se îndoiască de ei înişi?! Pe 30 octombrie pot primi confirmarea sau vestea că s-a produs reglajul juridic pe care îl aşteptau sau să fie chemaţi să semneze un contract care ar putea să le deschidă uşi nebănuite, mai ales că se pot pomeni cu un protector de zile mari, alături. Dacă sunt la drum, aş vrea să le spun încă odată să fie atenţi la volan, să nu se lase distraşi de discuţiile celor din maşină că ar putea face una nefăcută. Unii Taurii, pentru că tot a început şcoală, devine din ce în ce mai greu să muncească şi să înveţe şi de aici tendinţa de a abandona. Cei care au funcţii de conducere îţi vor dovedi abilităţile curatoriale şi de administrare a unor banii pe care par să-i înmulţească dar care, în realitate, sunt distribuţi până la ultimul ban, acolo unde este nevoie şi pentru a acoperi nevoile, nu doar de moment. Vineri, pe 31 octombrie, doamnele pot avea o surpriză de proporţii – vor afla că vor deveni mame sau vor fi numite într-o funcţie pe care o vânează de ceva timp, vor câştiga un proces greu, se va infirma un diagnostic care le-a strepezit nopţile sau vor lua decizia că este momentul să se căsătorească. Ca sănătate, rămâne alterată axa metabolică.

Gemeni – se risipesc norii, cât de cât şi se mai liniştesc apele. Rămâne încă viciată relaţia cu banii, dar toate vor reveni încet, încet la normal. Cred că au învăţat o lecţie destul de neaşteptată legată de modul de aţi câştiga existenţa, au învăţat să nu mai aştepte să le vină banii după ce prestează munca ci înainte, iată un lucru demn de un Gemeni. Oricum rămân încă afectate relaţia dintre Casa prietenilor şi susţinătorilor şi Casa moştenirilor, a comisioanelor, a banilor partenerului de viaţa (acolo unde există). Luni, pe 27 octombrie, atenţie la conflictele parteneriale, fie că este vorba despre familie, fie despre cel cu care lucrează. De asemenea, poate fi vorba despre pierderea unui contract sau constată cu năduf că nu au fost atenţi atunci când au semnat niştehârtiişi ar putea să se trezească fără nici un ban. În schimb au energia să facă alţii şi cred eu, acesta este aspectul important. Continuă să pluseze la capitolul creativitate, iar pe 31 octombrie s-ar putea ca aceasta să îi aducă nu doar bani ci şi recunoaşterea talentelor şi chiar un contract pe o perioadă determinată, contract pe care eu îi sfătuiesc să îl accepte. Interesant din acest punct de vedere sunt două cipluri planetare care le traversează Casa creativităţii – conjuncţia Soare – Venus şi conjuncţia Mercur – Nodul Nord. Ziua de 28 octombrie le poate aduce confirmarea că ceea ce fac este bine, încă un motiv ca starea lor interioară să cunoască reconfigurări afective neaşteptate.Comunică bine, odată pentru că stăpânul lor Mercur a revenit în mers normal şi le este, deocamdată, aliat, apoi pentru că Luna Neagră este în aspect separat, se depărtează cu paşi repezi de Jupiter, dar părerea mea este că aspectul pe care aceasta din urmă îl face cu Nodul Nord, vorbeşte despre acceptarea propriei condiţii şi despre dispariţia fricii şi de aici renunţarea la exagerări, la minimalizări sau la minciună. Miercuri, 29 octombrie, le poate aduce acestor nativi, despărţirea dureroasă de o femeie la care ţin foarte mult sau află consternaţi că aceasta suferă de o boală neştiută care îi va cam pune pe gânduri pe Gemeni, deoarece îşi vor reproşa că parte de boală au provocat-o chiar ei prin nepăsare şi superficialitate. Mai poate fi vorba despre un proces de dezintegrare socială care vizează locul de muncă al unor native Gemeni care vor renunţa la acesta în ideea că în străinătate le va merge mai bine. Într-adevăr dar să fie atente că pot pierde relaţia pe care o au deoarece partenerul nu va fi de acord cu această plecare şi va pune condiţii. Sper ca ele să ia decizia cea bună şi nu să se lase orbite de orgoliu. Financia nu stau prost şi nici nu cred că vor sta în viitorul apropiat. Sunt pe val acum, în sensul că multe dintre opţiunile lor vizând cariera şi profesia se vor concretiza cât de cât în umrătoarele săptămâni. Ca sănătate, doamnele se plâng de dureri de spate sau să fie atente pe unde calcă să nu facă vreo entorsă ori chiar o fractură, domnii să fie ceva mai atenţi la ceea ce mănâncă.

Rac – iată că pentru aceşti nativi decorul sentimental şi cel profesional prinde o mai multă concreteţe ceea ce îi inspiră şi îi face să viseze, să imagineze un viitor mai degajat şi nu în culorile sumbre în care care îl vedeau mai acum câteva săptămâni. Dar, că trebuie să existe şi undar, luni pe 27 octombrie, ar putea avea supriza ca partenerul de viaţă să le spună că trebuie să plece pentru câteva săptămâni să lucreze la o filiala a instituţiei dintr-o altă localitate ceea ce ar putea să le dea planurile peste cap sau află că un contract pe care îl negociază de ceva vreme cade. Să nu-şi facă probleme nu sunt primii cărora li se întâmplă asta, dar nici ultimii. Interesant este cum cuplul Mercur – Nodul Nord şi Soare – Venus, în trecere prin Casa familiei vin să aşeze lucrurile, să aducă armonia, înţelegerea, degajează tensiunile asemenea unui burete imens care absoarbe tot ce îi stresa până acum, tot ce îi deranja la membrii familiei, tot ce îi nemulţumea la partener şi la copii. Dispar ca prin farmec discuţiile în contradicoriu care, de regulă, pe nativii Rac îi dezarmează şi îi face să se închidă în sine, se discută, se fac planuri, se analizează. Marţi, pe 28 octombrie, vor afla şi cine a stat în spatele anulării contractului de care aminteam. Tot acum cei tineri care, încă învaţă, au prilejul să se descopere pe sine întru viitoare profesie pe care şi-ar dori-o, acum pot face alegerile care să le marcheze traictoria profesională şi de ce nu, cariera într-un domeniu de vârf. Alţii, care au terminat studiile şi nu au un loc de muncă ar putea fi chemaţi fie la un interviu, fie vor pleca la muncă în străinătate şi aş spune că sunt avantajaţi acei tineri care doresc să se angajeze pe vasele de croazieră. S-ar putea ca pe 30 octombrie să le fie pusă la încercare imaginaţia şi să caute soluţii aproape imposibile pentru situaţii de compromis. Nu le plac compromisurile dar de nevoie acceptă să se supună unui asemenea joc pervers şi periculos deoarec un compromis va atrage întodeauna după sine un altul şi un altul…De asemenea, pot afla, cu surprindere, că oamenii pe care i-au iubit şi în care au avut încredere, mă refer la familie şi în mod special, la tată, de fapt nu au fost oamenii pe care îi credeau ei. Sau că divorţul părinţilor, tatăl care i-a părăsit şi despre care ştiau doar că era indiferent, rece, afemeiat, alcoolic, agresiv, care a lipsit din viaţa lor o bună perioadă de timp, tablou relaţional zugrăvit de mamă şi de bunicii materni, nu era chiar aşa cum i-a fost descris, lucru care pe Raci îi va da peste cap. Vineri, 31 octombrie vor avea ocazia să plece la un drum, aş spune de agrement ceea ce le va readuce liniştea şi le va întări convingere că în situaţii tensionate, adevărul este undeva la mijloc şi că e bin să asculţi ambele părţi implicate în conflict. Ca sănătate, nu se prea pune problema, eventual, Racii vârstnici să se plângă de dureri reumatismale iar copii ar putea avea nevoie de un control oftalmologic.

Leu – de unde săptămâna trecută erau tracasaţi de probleme sociale şi de autoritate aş spune că săptămâna aceasta, leii vor trebui să-şi concentreze atenţia asupra vieţii de familie, în primul rând, şi asupra comunicării, în al doilea rând, pentru că au scăpat şi de stresul eclipselor şi de cel al lui Mercur retrograd. Configuraţia astrală numită Găleată, sugerează că a sosit anotimul recoltei, în special în domeniul profesional. Ceea ce până mai ieri părea o cauză pierdută, săptămâna aceasta le oferă calea de afirmare. Luni, 27 octombrie, un trigon supeb în semne de Foc le aduce energia necesară pentru a regla probleme ce ţin de relaţia cu cei mai în vârstă din familie, probleme care ţin de propria exprimare fără a implica orgoliul sau vanitatea dar şi cele care ţin de o anumită orientare profesională, confesională sau filosofică, orientare, care acum realizează, nu a făcut altceva decât să le blocheze ascensiunea spirituală dar şi cea vocaţională. Transformarea lor se face remarcată şi la nivelul Casei iubirii, vor realiza că sentimentele nu sunt o formă ci fondul unei relaţii de durată, acum nu mai vor să fie doar şarmanţii cavaleri care chibiţează într-o lume a formelor, ci vor să se implice şi să-şi adjudece reprezentaţiile afective, cu talent, aplomb şi simţ al umorului, nimic altceva decât instrumentele prin care doresc o ancorare în realitatea imediată. Pe de altă parte, vor constata că şi creativitatea are latura ei de fixitate şi asta îi va ajuta să se desprindă de ideea că sunt cei mai buni şi să accepte ideea că pot fi alţii mai buni ca ei. Tot, luni este posibil ca cei tineri, mă refer, la cupluri să-şi planifice venirea pe lume a unui copil. Pe 29 octombrie, trigonul în semne de foc, trece în volatila lume a Apei, mişcătoare, unduitoare, acaparatoare aşa cum este şi sensibilitatea şi afectivitatea lor. Este vizată latura partenerială şi mă refer aici la colaboratori sau asociaţi, la planurile pe care le fac şi la contractele pe care le discută cu o mare şansă de materializare în viitorul apropiat. Cuplul Soare – Venus le aduce acea versatilitatea comunicării de care au nevoie pentru a convinge, le împrumută ceva din magnetismul Scorpionului, semn în care se află parte din Casa comunicării. În altă ordine de idei le aduce şi spriinul, suportul de care au nevoie din parte prietenilor şi oamenilor care cred în ei. Joi, 30 octombrie, leoaicele să fie atente la relaţiile cu colegii, mai ales cu colegele, deoarece este o atmosferă, greu de definit, în care invidia, admiraţia minciuna şi bârfa îşi dau mâna, iar Leoaicele vor reacţiona pe măsură şi s-ar putea pomeni cu un duşman pe viaţă. Pe 31 octombrie şi 1 noiembrie însă, tot Leoaicele, să fie atente cum umblă cu banii, nu cred că sunt furate cât cred că din neatenţie îi vor pierde ori îi vor da pe aşa zise chilpiruri de provenineţă dubioasă şi de calitate proastă fapt care va atrahe disputa cu partenera/ul sau cu părinţii. Sănătatea nu este însă bătută în cuie, dimpotrivă aritmiile cardiace pot fi la ordinea zilei, aşa că le sugerez odihnă, odihnă, ordină….

Fecioară – dacă 26 octombrie a vestit nori negri şi furtună, turbulenţe în familie, de parcă relaţia sau membrii familiei au intrat într-un gol de aer, iar pilotul a pierdut cârma şi implicit direcţia, iată că ziua de luni vine să le mai îndulcească frământările acestor nativi extrem de atenţi la ceea ce fac sau îşi doresc prin trigonul de Foc care activează atât axa comunicării cât şi vechi prietenii, Fecioarele întâlnesc oameni pe care nu i-au mai văzut poate de ani de zile şi care la un moment dat, au însemnat ceva în viaţa lor. Remeorări, trăiri afective intense, amintiri care dau aparent timpul înapoi dar care pentru aceşti nativi acum sunt un adevărat balsam. De asemenea, femeile ajung centrul atenţiei dacă se pune problema investiţiilor, mentalul lor elaborat structurat găseşte soluţii acolo unde alţii şi-au pierdut speranţa, pot afla că în sfârşit, vine copilul pe care l-au dorit sau, cele care lucrează în domeniul creaţiei, de la vestimentaţie la bijuterii sau obiecte de larg consum, se vor evidenţia prin originalitate estetică. Pe 28 octombrie, Fecioarele care lucrează în domniul IT, alături de un Vărsător, vor forma o echipă cu mari şanse de afirmare în viitorul apropiat. Este bine să ia în calcul o asemenea colaborare deoarece expansivitatea şi iluzionarea Vărsătorului o mai ia pe căi idealiste şi atunci Fecioară are rolul de a-l trage înapoi. Fecioarele adulte însă, să evite să intre în dispute cu vecinii mai tineri deoarece conflictul ameninţă să ia rapid proporţii, nu întotdeauna observaţiile Fecioarei sunt agreate, şi de la un oarecare dă-te mai încolo să se ajungă la Poliţie ori la Spital. Sau Fecioarele vârstnice care ies la cumpărături să fie atente pe unde calcă nu cumva să se aleagă cu o entorsă sau, mai rău, cu o fractură, alunecând pe o palmă de apă sau o coajă de fruct aruncată aiurea. Tot acum, cuplul Nodul Nord – Mercur le poate aduce Fecioarelor o recompensă materială neaşteptată. Pe 30 octombrie, pot primi oferte pentru un nou loc de muncă şi ideea nu este rea, deoarece conjuncţia Soare – Venus din Casa banilor munciţi susţinută de Neptun pe deoprate şi de Soarele lor, pe de alta anunţă şi un salariu frumuşel. Din păcate pentru că avem şi un asemenea moment, unele Fecioare decid acum să pună capăt unui mariaj care nu mai mergea de foarte multă vreme, vor să încheie lucruri care au tot trenat sau ar fi trebuit încheiate demult, să facă socoteala, să tragă linie şi să spună gata. Problema va fi, bineînţeles, partajul pentru că niciunul dintre parteneri nu vor să renunţe la ce consideră că este al său, fiecare este convins că a adus mai mult decât celălalt şi uite aşa va începe un luuuung periplul prin Tribunale şi pe la avocaţi, cheltuieli financiare dar şi nervi pe măsură. Pe 31 octombrie din nou femeile ies în faţă, de astă dată fie se hotărăsc să oficializeze o relaţie, fie aduc pe lume un copil care le va împlini dorinţa de familie perfectă, sunt moment unice în viaţa pe care nativii Fecioară nu vor să le rateze ci să le dea fastul cuvenit. Sănătatea lor oscilează între tulburările digestive şi reactivarea unor probleme ale spatelui.

Balanţă – din ce în ce mai puternice şi mai stăpâne pe ele, Balanţele trebuie să înveţe să-şi drămuiască energia altfel se vor epuiza şi vor claca. Trigonul de Foc vine să repare reputaţia celor care a fost călcată în picioare sau aduce reparaţia morală celor care au fost daţi deoparte fără nici un motiv. Iar această reparaţie ţine şi de planul financiar şi de cel profesional. Pe de altă parte, Balanţele care sunt în proces, să fie atente nu cumva avocata/ul să facă jocul adversarului adică mai pe româneşte să îi vândă, fie procesul va fi iar amânat lucru care îi va deranja. Eu le sugerez să ia lucrurile cum sunt pentru că se vor rezolva ele în următoarele săptămâni. Jupiter din Leu este într-o relaţie armonioasă cu Nodul Nord şi Mercur semn că revigorarea personalităţii este un dat astral, o starea prin care trebuiau să treacă, în special pentru femeile. Saturn joacă rolul de mediator între cuplul Soare – Venus şi Lună pe 27 octombrie şi le-ar putea aduce o sumă de bani pe care o aşteaptă de ceva vreme, care le-a fost prmisă sau care au câştigat-o în urma unui proces. În altă ordine de idei, Marte exaltat în Capricorn, echilibrează şi armonizează energiile personale cu cele ale colectivităţii în care muncesc, avantajându-le pe acele Balanţe care lcurează cu oamenii, în public relation, educaţie – dascăli, educatori sau pedagogi, posibil ca cei care activează în sindicate să obţină ceea ce cer dar să fie atenţi, este perioadă preelectorală şi acum li se pot promite foarte multe, chiar şi Luna de pe cer, aşa că aceste cereri este bine să fie stimulate în protocoale şi contracte. Marţi, 28 octombrie, centrul de greutate se mută pe familie unde mai sunt o serie de lucruri de pus la punct. Poate fi vorba despre o împăcare filială sau fratern, se reînnoadă relaţiile între copii şi părinţi sau intre fraţi acolo unde lucrurile nu au fost înordine, se cade de acord asupra unor detalii privind o moştenire sau sunt de acord să se vândă un teren care a fost în litigiu şi de pe urma vânzării acestuia toată lumea să iasă câştigată. Dacă vreo Balanţă matură nu are loc de muncă, să nu se îmbete cu apă rece dacă este chemată înapoi, la locul de muncă de unde au plecat, pe 29 octombrie, deoarece întoarcerea pe funcţie nu mai este posibilă ori promisiunea de a primi o funcţie promisă să se dovdească doar o…promisiune. În schimb, vineri, pe 31 octombrie, Balanţele care studiază, liceu sau facultate vor fructifica o serie de dorinţe vis-a-vis de locul unde vor pleca să-şi aprofundeze studiile, alte Balanţe vor fi anunţate că li s-a găsit un loc de muncă în străinătate, altele care se ocupă de jocul la bursă pot da o mică lovitură care să îi scoată din anonimat. Pentru Balanţele mature începe o nouă etapă profesională şi de ei depinde în cea mai mare măsură cum vor începe.Se reechilbrează şi bugetul ceea ce le aduce picul acela de linişte pe care-l căutau de multă vreme, mai ales că şi sănătatea lor dă semne de normalitate.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI