Masca va fi obligatorie în școli, indiferent dacă elevii sunt vaccinați sau nu

0
92

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că măsurile pentru deschiderea şcolilor cu prezenţă fizică din 13 septembrie vor fi discutate vineri, de la ora 10:00, la Palatul Victoria, unde premierul Florin Cîţu a convocat o întâlnire la care vor participa ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă, reprezentanţii INSP, şeful DSU Raed Arafat şi coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă.

Opțiunea numărul unu este aceea de deschidere a școlii cu prezență fizică. Doar în situația în care vom fi obligați de o evoluție nefavorabilă, foarte pronunțată din perspectivă epidemiologică vom apela la acele scenarii. Ne dorim ca toți elevii să aibă acces în școală cu prezență fizică. Opțiunea numărul unu la momentul la care vorbim este școală cu prezență fizică începând cu 13 septembrie pentru toți elevii.

Un ordin comun Ministrul Educației – Ministrul Sănătății va apărea așa cum am precizat în perioada 1-3 septembrie după ce vom avea date concrete despre evoluția pandemiei. Până atunci pregătim acest ordin. Vom avea vineri, 20 august, începând cu ora 10, o întâlnire convocată de prim-ministrul României, la Guvern, în prezența doctorului Raed Arafat, în prezența ministrului Sănătății Ioana Mihăila, a INSP, a colonelului Valeriu Gheorghiță, la care vom discuta măsurile care se impun în vederea asigurării unei stări de siguranță în școli din perspectivă epidemiologică, știut fiind faptul că decizia este de deschidere a școlilor cu prezență fizică în data de 13 septembrie.

Printre demersurile pe care le vom discuta se vor regăsi demararea unei campanii de întâlniri interactive la nivelul fiecărei școli, mediată de către o persoană desemnată din fiecare școală și de către un reprezentant DSP, pentru a prezenta părinților interactiv problematica, importanța și necesitatea vaccinării. Se vor discuta și măsuri de stimulare a vaccinării. Nu vă ascund că este de luat în calcul, cu titlul de ipoteză, inclusiv acea decizie care în cazul apariției unor cazuri confirmate într-o clasă, cei care nu sunt vaccinați să treacă obligatoriu în online, iar cei care sunt vaccinați să poată continua cu prezență fizică, nu să fie obligați.

Masca va fi obligatorie în continuare în școli, indiferent dacă elevii sunt vaccinați sau nu. Distanțarea va rămâne o regulă. De asemenea, respectarea normelor de igienă și obligativitatea aerisirii spațiilor de învățământ. Ne vom asigura că în fiecare școală se înțelege importanța acestei măsuri”, a spus ministrul Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here