Traseele montane sunt pubele de gunoi pentru unii ”iubitori” ai naturii. Deșeuri aruncate în natură, ba chiar arse în foc de turiști, ducând astfel la otrăvirea solului și a apei. Astfel de imagini care nu fac deloc cinste turiștilor care frecventează traseele din Argeș au fost postate de reprezentanții Salvamont Argeș, care fac apel la bun simț.
”O fi bine așa? Cu gunoaie aruncate sau arse în foc, ca să otrăvească solul și apa?
De fapt, ce să ne mai mirăm, când în alte părți sunt distruse refugii în totalitate? Noroc că Iezerul e zidărie groasă de piatră…
Chiar o fi așa de greu să îți cari gunoiul jos, la tomberon?!”, este mesajul postat de Salvamont Argeș.