ORIGINAL, ALTFEL… Exotic, deosebit. Aşa poate fi definit, în câteva cuvinte, salonul de înfrumuseţare pe care tânărul stilist Marius Mizdran l-a deschis în Piteşti.
Inaugurarea oficială a fost şi ea un eveniment altfel, ieşit din tipicul obişnuit, cu muzică clasică, arome orientale şi un decor exotic care te duce cu gândul la o casă caldă şi primitoare, cu o atmosferă relaxantă şi plăcută.
Marius Mizdran s-a întors la Piteşti după doi ani de absenţă, timp pe care l-a petrecut la un schimb de experienţă în cele mai faimoase saloane londoneze şi la un stagiu de lucru în Bucureşti, în salonul renumitului stilist Cristi Pascu, sfătuitorul vedetelor româneşti. Nu e de mirare că, după astfel de experienţe, care, inevitabil, şi-au pus amprenta asupra universului său personal şi profesional, în momentul în care a decis să-şi creeze propriul său spaţiu de lucru, acesta a ieşit din tiparele cunoscute în Piteşti.
Astfel că, oricine va trece pragul Salonului „Marius Mizdran”, va avea o mare surpriză. Aşa s-a întâmplat şi la inaugurare, când oaspeţii au fost întâmpinaţi cu muzică clasică în interpretarea live a cvartetului de coarde al Filarmonicii Piteşti şi arome orientale, tema specifică după care a fost decorat salonul. Printre cei care au onorat cu prezenţa evenimentul s-au numărat vechi clienţi ai stilistului, printre ei remarcându-se Simona Bucura-Oprescu, fosta vicepreşedintă a Consiliului Judeţean, dar şi fostul rector al Universităţii Piteşti, Gheorghe Barbu, venit ca reprezentant al soţiei, prinsă la orele de la liceu, pentru a „inspecta” noua locaţie, precum şi numeroase doamne din lumea bună piteşteană.
Aparatură şi branduri de lux în premieră pentru Piteşti
Noutăţile pe care le aduce pe piaţa serviciilor de specialitate salonul lui Marius Mizdran sunt unele spectaculoase, atât pe partea de coafură, cât şi pe cea de îngrijire corporală şi estetică, ţinând cont că stilistul a urmat la Londra şi specializări pe make-up cu specialişti ai unor branduri ca Mac şi Dior. Astfel, în cea ce priveşte partea de coafor, clientele au la dispoziţie scafa cu cromoterapie şi duşul cu apă ionizată şi mărci celebre, precum Paul Mitchell, din SUA, folosite în premieră în Piteşti.
Tratamente exclusiviste pot fi accesate şi pe partea de îngrijire corporală sau facială, unde salonul dispune de aparatură unică în Piteşti şi chiar în România, cum ar fi infuziile cu oxigen şi acid hialuronic Opulence, folosite de celebrităţi, dermatologi, chirurgi plasticieni şi saloane din întreaga lume. De asemenea, la manechiură clientele pot solicita oja de o seară cu caviar dar şi îngrijire clasică şi naturală, realizată însă cu produse de cea mai bună calitate.
Echipa noului salon este una extrem de bine pregătită şi la curent cu noutăţile, fiind formată din 13 specialişti. Aceştia s-au pregătit deja atât în domeniul lor profesional, la cursuri de culoare, make-up şi stil, cât şi în domenii oarecum ieşite din tipare, dar strâns legate de managementul profesionist al unei astfel de activităţi, cum ar fi comunicarea cu clienţii.
Conceptul Salonului „Marius Mizdran” este astfel unul nou, total deosebit de ceea ce există, în acest moment, pe piaţa argeşeană de profil. Cu toate acestea, deşi totul sugerează o calitate excepţională, la un standard extrem de ridicat, preţurile nu sunt nicidecum prohibitive! Acestea se situează la nivelul actual al pieţei de lux din Piteşti, iar, în anumite cazuri, sunt chiar cu mult mai accesibile decât în saloanele similare ca standard şi calitate.
Spre exemplu, un tuns şi aranjat, cu spălat şi coafat costă între 50 şi 100 de lei. Există şi o diferenţiere de preţuri pe partea de coafor, între tarifele la serviciile personalului angajat şi cele ale stilistului Marius Mizdran.
Salonul „Marius Mizdran” este situat pe Negru Vodă, numărul 45 D, în vecinătatea Centrului de Transfuzie Sanguină Argeş. Petru relaţii şi programări, telefoanele disponibile sunt 0248.255.565 şi 0720.700.963.