“Căutăm colegi! Ai calitățile necesare? Ai fost admis la selecție, dar nu ai fost repartizat în seria anterioară? Există o nouă șansă! MApN recrutează candidați pentru ocuparea a 1.695 de posturi de SOLDAT/GRADAT PROFESIONIST- seria suplimentară 2022. Vă puteți înscrie până la data de 24 octombrie 2022” – este mesajul transmis de Ministerul Apărării Naţionale.
Cei interesați trebuie să se adreseze pentru oferta completă, detalii și înscriere, la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar de care aparțin cu domiciliul. Găsiți adresele și numerele de telefon aici: www.recrutaremapn.ro/contactbir.php
Condițiile minime de recrutare sunt următoarele:
– cetăţenie română şi domiciliul stabil în România;
– vârsta între 18 ani împliniţi, la data începerii programului de instruire, şi cel mult 45 de ani împliniţi, la data finalizării programului de instruire;
– absolvirea cel puţin a primilor doi ani de studiu din învăţământul secundar superior (minimul 10 clase);
– numai pentru arma „auto” şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma „geniu”: să posede permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C.
Condiţiile şi criteriile de recrutare pot fi consultate aici: https://www.recrutaremapn.ro/sgp.php
Selecția candidaților se va desfășura în perioada: 26 septembrie – 11 noiembrie.
Despre probele de selecţie citiţi aici: https://www.recrutaremapn.ro/selectie.php
Examinarea medicală va avea loc în perioada 3 octombrie – 15 noiembrie. Termen final de întocmire sau actualizare a dosarelor de candidat: 25 noiembrie 2022. Repartizarea candidaților pe unități militare, arme/servicii/specialități militare va avea loc în perioada 7-8 decembrie. Prezentarea candidaților fără stagiu militar, în centrele de instrucție se va face în data de 9 ianuarie 2023 , iar a celor cu stagiu militar, în data de 6 februarie 2023. Informaţii complete şi consiliere veţi primi la biroul informare-recruatre din cadrul centrului militar de care aparţineţi cu domiciliul.
Foto: arhivă MApN, Brigada 81 Mecanizată
#ArmataRomâniei #carieramilitară #soldatgradatprofesionist #SGP #recrutare