Studenții pot lua un credit de 50.000 de lei cu dobândă zero. Termen de rambursare 10 ani

Programele de sprijin pentru tineri și familii, Student Invest și Family Start, au primit vot pozitiv în Senatul României.

Prin programele „Student lnvest” şi „Family Start” vor putea fi accesa credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi susținute de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse. Practic, tinerii care vor accesa aceste credite vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, față de credite comerciale din prezent, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani.

Fiecare student poate obține un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor școlare, a chiriei pe durata studiilor sau pentru achiziția de cărți. În programul „Family Start”, suma maximă care poate fi împrumutată este de 75.000 de lei și poate fi cheltuită la evenimentele importante ale unei familii cum ar fi nunta sau botezul unui nou-născut, educația și creșterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o mașină de familie, cu 7 locuri.

În curând, va fi publicat în Monitorul Oficial regulamentul celor două programe derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare, iar băncile se vor putea înscrie în program, iar tinerii să acceseze aceste credite.

„Am luptat pentru aceste două programe, incluse în pacherul „Sprijin pentru România”, pentru că în acest context economic și social foarte dificil trebuie să sprijinim tinerii și familiile aflate la început de drum. Le mulțumesc pentru sprijin și susținere președintelui Camerei Deputaților și a PSD, Marcel Ciolacu, premierului și președinte PNL, Nicolae Ionel Ciucă, și ministrului Finanțelor, Adrian Câciu” –  a declarat Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here