ANCHETĂ În 2012, pădurile din munţii Argeşului au ars zile întregi, transformând în scrum sute de hectare. Dacă, la vremea respectivă, s-a spus că focul s-a aprins din cauza temperaturilor ridicate, în realitate, la baza incendiilor se pare că a stat o mână criminală, deloc străină mafiei lemnului din Argeş. Anul trecut, din 22 iulie şi până pe 10 august, mai multe incendii de pădure au izbucnit sistematic în Munţii Făgăraş.

Din estimările silvicultorilor, făcute după stingerea incendiilor, a reieşit că pe Vârful Netotu au fost afectate 4 hectare de pădure de conifere şi peste 300 de hectare de vegetaţie alpină, iar în zona Groapele, aproximativ 120 de hectare de plantaţii de brad. La vremea respectivă s-au făcut mai multe speculaţii privind incendiile, însă concluzia finală a fost că de vină pentru aprinderea focului au fost temperaturile destul de ridicate din timpul verii.
În noiembrie 2012, Poliţia şi Jandarmeria Argeş au descins pe întreaga vale a Râului Doamnei, în cea mai mare acţiune de verificare a mai multor firme, dar şi a unor persoane fizice suspectate de evaziune fiscală şi tăieri ilegale de arbori. Au fost audiate atunci 97 de persoane, iar peste 57 au fost puse sub învinuire, privind implicarea în jaful pădurilor de pe valea Râului Doamnei şi până în amonte, sub Vârful Moldoveanu din Masivul Făgăraş.
Ancheta începută anul trecut nu s-a finalizat încă, deoarece se mai fac încă expertize în vederea sta­bilirii cu exactitate a prejudiciului, mai ales că este vorba despre milioane de euro şi de versanţii întregi care au fost goliţi.
Conform unor surse judiciare însă, în timpul anchetei a mai ieşit la iveală un aspect şocant, pe lângă furtul de lemn din pădure. O mare parte dintre cei implicaţi în mafia lemnului din Argeş se fac vinovaţi şi de incendiile din vară, pe care le-ar fi provocat intenţionat. Motivul? În zonele unde s-a defrişat cât de cât legal, conform legii, trebuia ca, după tăierea arborilor, cel care a făcut despădurirea să reîmpădurească zona, plantând puiet. Pentru că reîmpădurirea unui singur hectar sare de 2.000 de euro, mulţi dintre „băieţii deştepţi”, care au tăiat la greu sute de hectare din pădurile Argeşului, s-au gândit că nu are rost să plătească sute de mii de euro ca să mai planteze puiet în zonele defrişate, aşa că au dat „puţin” foc la vegetaţie.
Cum incendiile din vară au ras tot, după stingerea lor mai toată lumea a făcut referate, pe mână cu unii silvicultori de frunte din Argeş, din care reieşea că reîmpădurirea s-a produs, dar că focul a distrus-o. În baza acelor rapoarte, nimeni nu a mai putut fi tras la răspundere şi toată lumea a fost mulţumită, mai puţin anchetatorii, care vor să scoată la iveală şi această mafie a incendiilor de pădure din 2012.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI