VIAŢA PRINTRE MORŢI Doi bătrâni, Floarea şi Gheorghe Răducanu, locuiesc de 15 ani în Cimitirul Evreiesc din Piteşti, într-o cămăruţă de lângă camera mortuară, iar „curtea” casei le este plină de morminte. De 15 ani, locuiesc în….cimitir. Pentru Gheorghe Răducanu şi soţia sa, Floarea, „acasă” înseamnă, de atâta amar de vreme, Cimitirul Evreiesc de pe strada Caporal Dogaru din Piteşti. Cei doi sunt angajaţi drept paznici şi îngrijitori, fiind plătiţi cu doar 40 de lei pe lună, iar, ca bonus, sunt lăsaţi să locuiască într-o încăpere vecină cu camera mortuară.
Ce-i drept, spre norocul lor, înmormântările evreieşti s-au rărit considerabil în ultima vreme, însă nu le este nici acum uşor, după 15 ani, ca, la doi paşi de casă, să intre printre morminte. Evident, viaţa lor în asemenea condiţii nu e nici pe departe vreo fericire, iar, odată cu venirea iernii, mai au şi o altă grijă în plus: lemnele de foc. De aceea, în fiecare an, ei ajung să apeleze la mila publică pentru a nu îngheţa de frig în casă.
În urmă cu 15 ani, familia Răducanu avea o garsonieră, însă necazurile li s-au tot adunat, la fel şi datoriile, şi au rămas fără ea. „Am citit un anunţ la ziar că se caută un paznic la cimitir. Am venit aici în anul 1996 şi am acceptat, ce era să fac?!
La început, mi-a fost rău. Gândiţi-vă cum este să locuieşti printre morminte… Chiar şi mie, ca bărbat, mi se făcea frică. Mai erau şi tot felul de poveşti, mereu mi se părea că aud tot felul de voci noaptea. Ani de zile mi-a luat să mă obişnuiesc. Dar nevestei mele chiar şi acum îi e urât! Dar ce să facem?… La început am stat aici cu fata, ginerele şi cei doi copii, iar apoi lu’ fie-mea i-am găsit un loc în Cimitirul Armenesc, şi ea s-a mutat acolo, tot îngrijitoare. Stă acolo de vreo 10 ani, cu toată familia. Ea munceşte la Azilul de bătrâni, dar bărbatu-său nu lucrează deloc. S-au mutat cu copii cu tot. Unul a intrat la liceu anul ăsta, al doilea e în clasa I ”, ne-a povestit bătrânul. În schimbul celor 40 de lei pe care îi primeşte drept salariu de la comunitatea evreiască din Argeş, care e proprietara cimitirului, omul are de întreţinut peste 600 de morminte, unele vechi de mai bine de o sută de ani.
Din când în când, destul de rar, e drept, „liniştea” cimitirului este tulburată de câte o înmormântare. Acest lucru însă nu aduce nimic bun pentru cei doi chiriaşi. „Muncesc de mă găseşte mama dracu’ şi tot nu fac faţă! Pe aici nu mai calcă nimeni, să vină la morminte! Iar la înmormântări, la ei nu se dă nimic, nici măcar un pahar cu apă. Îi aduce într-o cutie de lemn, că la ei nu există sicrie ca la noi, înveliţi într-un cearşaf, şi atât! Nu se face pomană, nu se dă nimic!”, mai spune Gheorghe Răducanu.

Cultivă legume-n cimitir

Chiar dacă locuiesc în cimitir, cei doi soţi au încercat să îşi încropească o gospodărie. În curte, sub o polată, au improvizat o bucătărie de vară, iar pe  un teren de lângă gardul cimitirului cultivă legume pe timp de vară. Înăuntru, în încăperea care le serveşte de dormitor şi în holul din faţă, şi-au adunat lucruri strict necesare. Camerele sunt însă mucezite, iar duşumeaua este ruptă şi trasă. Pereţii reci înghit mai multă căldură decât produce soba din cameră, care, pe timp de iarnă, serveşte şi la gătit. „Vara gătesc afară, dar acum fac de mâncare înăuntru. Camera e mare, e dărăpănată, iar noi lemne nu avem. Ce am avut până acum au fost din lăstarii pe care i-am tăiat de prin cimitir. Sunt verzi, ard greu…Dar mai mult de două săptămâni nu ne ajung. Iar după aia, nu ştiu ce o să ne facem!”, ne-a povestit femeia.
Grămăjoara de crenguţe din colţul unei aplecători nu pare a rezista însă atât. Cu destul de mare frică, fiind speriaţi ca nu cumva să intre în necazuri şi mai mari, cei doi au îndrăznit însă să ceară ajutor de la oricine ar putea să îi sprijine cu ceva lemne de foc, măcar cât să treacă de partea cea mai grea a iernii.
Că vin Sărbătorile şi nu au de niciunele, asta aproape că nici nu mai contează. „Eu am lucrat la Salubritate şi am 416 lei pensie. Nevastă-mea mai are şi ea vreo 300. Dar ce să facem mai înainte, că ea e bolnavă şi peste 3 milioane mă costă, în fiecare lună, tratamentul ei. Lemnele costă mult, nu avem de unde, de aia am zis că, cine ne-o putea ajuta, ar fi binevenit!”.
Toţi cei care ar putea să le dea o mână de ajutor, să le ofere de Crăciun câteva lemne de foc sau un pachet de alimente, îi pot găsi la Cimitirul Evreiesc.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI