Chiar dacă mai este ceva timp până la închiderea urnelor, în PNL Argeş a început deja lupta pentru ocuparea postului de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, ce va fi lăsat liber de Ion Popa, în cazul în care acesta va ajunge senator pe Colegiul de Nord. Printre cei care îşi revendică acest post, se numără consilierii judeţeni Marius Postelnicescu şi Constantin Polexe. Deşi Polexe este agreat de actualul preşedinte liberal, ca succesor al său la şefia CJ, Marius Postelnicescu se consideră îndreptăţit, prin atuurile pe care spune că le are, să ocupe această funcţie, faţă de omul de casă al lui Ion Popa.

„Eu cred că aş fi mai potrivit pentru acest post, ţinând cont că sunt mai vechi în Consiliu şi aş avea mai multe atuuri. Chiar dacă sunt inginer de meserie, masterand, doctorand şi MBA în administraţie, sunt foarte înclinat către latura culturală din pasiune şi iau parte, de regulă, la evenimentele culturale organizate în oraş. Merg la lansări de carte, la expoziţii, la dezbateri, fiindcă îmi place. Nu mai vorbesc că Polexe este venit în partid după mine, şi a fost mai înainte în APR, nu ca mine, care sunt liberal de la început. De ceea eu cred că aş merita locul! Dar asta ar însemna să se discute în partid şi să se voteze, cum se făcea odată în PNL, când era democraţie. Dar acum nu cred că se va proceda aşa. Poate doar ca oamenii de cultură din fruntea instituţiilor din Argeş să mă susţină, să discute cu conducerea CJ, ca să ajungă toată această problemă şi la urechile domnului Nicolescu şi acesta să vorbească mai departe cu Iani… Dar eu, personal, nu o să insist, să nu se creadă că ţin morţiş să ajung vicepreşedinte CJ”, ne-a declarat Marius Postelnicescu.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI