Iohannis a numit-o judecator la CCR pe fosta sa consiliera, Simina Tănăsescu

302 views

Iohannis a numit-o judecator la CCR pe fosta sa consiliera, Simina Tănăsescu. Decretul a fost semnat luni si mandatul de judecator este pe durata de 9 ani, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Elena Simina Tanasescu are 51 de ani, este absolventa a Facultatii de Drept si a obtinut titlul de doctor cu mentiunea ‘foarte bine cu felicitarile juriului’ la Facultatea de Drept si Stiinte Politice din cadrul Universitatii “Aix-Marseille III” din Franta.

Este profesor de drept constitutional si drept european in cadrul Universitatii din Bucuresti si a fost profesor invitat la universitati din Europa si America Latina. A participat in calitate de director, cercetator sau raportor national in numeroase proiecte cu finantare nationala sau internationala.
A desfasurat activitate profesionala sau de reprezentare a statului roman in cadrul mai multor institutii europene (Delegatia Comisiei Europene la Bucuresti, Agentia pentru Drepturi Fundamentale, Grupul de experti independenti al Consiliului Europei) si a fost reprezentantul societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii in perioada 2009-2011.

In iulie 2018 a devenit Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, in cadrul unei ceremonii organizate la Ambasada Frantei.

Din ianuarie 2015 pana pe 20 iunie 2018 a fost consilier al presedintelui Klaus Iohannis, functie din care a demisionat ca urmare a scandalului provocat de intalnirea cu judecatorul CCR Petre Lazaroiu.

Comments

comments