Inedit! Preoţii din Costeşti şi-au scos enoriaşii la pescuit

1,227 views

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Pescarului a avut loc o întâlnire inedită pe malul lacului din Căldăraru între pescarii veniţi din zori de zi pentru o partidă de pescuit şi preoţii ieşiţi la catehizare pe malul apei asemenea Mântuitorului.

 

La acest eveniment interesant fiecare parte şi-a motivat activitatea. Astfel s-a spus că pentru a fi un pescar de succes trebuie să îndeplineşti mai multe calităţi primordiale: să ai foarte multă răbdare, nervi de oţel, să fii foarte calm, să ai timp la dispoziţie pentru a merge la pescuit, mai trebuie să ştii să-ţi alegi momelile, să studiezi în prealabil locul, apoi, mai trebuie să fii pasionat, să-ţi placă cu adevărat.

S-a motivat, de asemenea, că aşezarea acestei sărbători, în apropierea zilei de 29 iunie, când se cinsteşte Sfântul Petru (primii Apostoli ai Mântuitorului Hristos au fost la bază pescari) nu este întâmplătoare.

Părintele Cătălin Zahiu, respponsabil cu activitatea catehetică în protoierie, a ţinut un cuvânt catehetic pornind de la textul evanghelic din Matei 4:18-22 unde citim că pe malul mării Galileii trăiau niște pescari oarecare.

Ca orice pescari, munceau din greu de dimineaţa până seara și chiar de seara până dimineata. Uneori se trudeau nopți în șir aruncând mrejele în întuneric pentru a le scoate de fiecare dată goale. Aveau și nume dar ele nu prea contau decât pentru ai lor și pentru alți câțiva. Era unul, Simon și fratele lui Andrei. Și mai erau doi, tot frați, Iacov și Ioan. Pe toți aceștia îi aștepta o viață la fel de monotonă, la fel de previzibilă ca a părinților lor, o existență parcă lipsită de însemnătate, asemănătoare cu a multora dintre noi.

Până când, pe malul mării Galileii, a călcat cineva care avea să le schimbe nu doar acea zi ci toată viaţa, oferindu-le un nou scop și o nouă identitate. Acel cineva era Iisus, Fiul lui Dumnezeu care le-a adresat o chemare simplă dar cu o autoritate irezistibilă: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!”.
Ei au răspuns „îndată” şi lăsând totul au venit la Iisus, renunțând imediat la viața lor de până atunci și acceptând oferta lui Iisus de a merge după El cu scopul de a „pescui” oameni.

De aceea, când Iisus intră în viața noastră și ne adresează chemarea de a merge după El și noi acceptăm, totul se schimbă. Nu mai suntem ceea ce facem ci suntem urmașii Lui și facem ceea ce facem pentru a câștiga oameni. Iar scopul tău în viață să nu fie să-ți câștigi existența, ci să-i câștigi pe semeni pentru Hristos.

Comments

comments