Începe minivacanţa de Ziua Unirii. Urmează 4 zile libere pentru toți bugetarii

Toți bugetarii din România vor avea o minivacanţă de patru zile. Guvernul a declarat nelucrătoare şi ziua de luni, 23 ianuarie, ca punte pentru ziua de marţi, care este liberă pentru ziua Unirii Principatelor Române.

Nici preşcolarii şi elevii nu vor face cursuri luni, pentru că ziua de 23 ianuarie este liberă pentru toţi angajaţii din sectorul bugetar, inclusiv pentru profesori şi pentru personalul din şcoli. Însă orele din ziua respectivă vor fi recuperate! Elevii şi profesorii vor reveni la cursuri miercuri, 25 ianuarie.

Potrivit hotărârii de guvern, ziua de 23 ianuarie trebuie recuperată până la data de 28 februarie. Ministerul Educaţiei a trimis o circulară către toate şcolile, în care precizează că, pentru zilele libere nou introduse de guvern, profesorii şi elevii vor recupera orele pierdute înainte sau după datele respective.

Adresa prevede ca părinţii şi elevii să fie înştiinţati de programul de recuperare pentru aceste zile, iar inspectoratele școlare vor monitoriza realizarea şi respectarea acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here