Noile buletine nu vor conține nicio informaţie medicală

Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor (DGEP) îşi propune să emită, până la sfârşitul acestui an, cartea electronică de identitate (CEI) la nivelul tuturor serviciilor publice comunitare din ţară.

În cadrul unei dezbateri privind proiectul ordonanţei referitoare la cartea electronică de identitate, chestorul Cătălin Giulescu, director general al Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, a declarat că, pentru cei care nu îşi doresc o carte de identitate cu suport electronic, va fi pusă în circulaţie şi o carte de identitate simplă, cu acelaşi format, cu aceleaşi elemente de securitate, cu excepţia cipului. Oficialul a mai explicat că documentul va înlocui funcţia de autentificare din actualul card de sănătate, dar nu va conţine nicio informaţie medicală.

Potrivit şefului DGEP, trecerea la un nou format al actului de identitate este strict necesară. Potrivit tuturor studiilor existente, cel puţin la nivel european, un format al documentelor de identitate este necesar la fiecare patru – cinci ani, pentru că vorbim de nişte documente care sunt supuse anumitor riscuri şi riscurile evoluează.

Cătălin Giulescu  a respins acuzaţiile formulate de mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi de senatorul Diana Şoşoacă, care au reclamat, printre altele, posibila ingerinţă a STS, un serviciu militarizat, în gestionarea cărţilor de identitate, faptul că proiectul în discuţie ar fi fost „politic reglementat” şi ar influenţa regimul electoral, este neconstituţional şi are legătură cu alegerile din 2024, când „unii nu trebuie să ajungă în Parlament şi în funcţii publice”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here