Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, incendiul a cuprins acoperişul unei hale de depozitare în suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, unde se aflau circa 3.700 de tone de deșeuri, inclusiv unele cu cianuri. Peste 30 de pompieri și patru autospeciale acționează la fața locului, fiind nevoie și de o ambulanţă SMURD, pentru a se acorda îngrijiri unei persoane ce a suferit arsuri în zona feţei. Victima a fost deja transportată la spital. În ultimele declarații, prefectul de Argeş, Cristian Soare, a anunțat că incendiul a fost localizat. Firma care deţine depozitul de deşeuri, de fel din Iași, a primit recent o amendă de un miliard de lei vechi de la Garda de Mediu pentru neconformităţi descoperite în depozitul care a luat foc. Săptămâna trecută, 40 de locuitori din zona depozitului de pe platforma fostei fabrici au înaintat o petiţie Consiliului Local în care reclamă că de câteva luni au sesizat mirosuri de substanţe chimice şi suspectează că în depozit sunt deşeuri toxice care le pun sănătatea în pericol.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI